Octavian Berceanu, șeful Gărzii de Mediu, a declarat vineri la Digi24 că, de când este la conducerea instituției, a primit unele cereri "voalate" să fie "mai blând" cu comisarii de mediu numiți politic, dar spune că a refuzat orice fel de intervenție.
Octavian Berceanu, care și el a fost numit politic, a răspuns la întrebarea dacă în cele două luni de când se află la șefia Gărzii de Mediu a fost sunat de cineva pentru a face vreun favor politic: „Poate să-mi ceară să fiu mai blând, în mod voalat. Nu și-a permis nimeni să mă sune să-mi zică fă aia sau cealaltă. Nu, sub nicio formă! Blândețe mi s-a cerut să am vizavi tocmai de acești comisari numiți politic în trecut, care au unii 10 ani, unii 15 ani de vechime”.
El a dat asigurări că aceste solicitări au fost respinse în mod categoric.
„Când nu mai pot face față, plec eu singur, dacă înfurii prea multă lume, n-au decât să mă mute de pe această poziție. Dar cât timp sunt aici, nu avem astfel de ingerințe sub nicio formă. Este cel mai mare lucru pe care am reușit să-l realizez”, a completat Octavian Berceanu, potrivit Digi24.ro.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!