A trecut aproape o săptămână de când Curtea Constituțională a decis anularea primului tur al alegerilor prezidențiale, iar acum autoritățile au tras un semnal de alarmă privind provocarea devenită pe rețelele sociale - aceea de a-și tăia buletinele și pașapoartele.
Nemulțumiți de anularea alegerilor prezidențiale, mai mulți români s-au filmat în timp ce își tăiau buletinele și pașapoartele, iar apoi au urcat videoclipurile pe TikTok, acestea devenind virale.
„Suntem frustrați, nervoși! Ce putem face dacă tăiem buletinul? Vom avea nevoie de el, dar reacționăm la nervi!”, și-a justificat cineva gestul.
Autorițile atrag, însă, atenția că distrugerea actelor de identitate reprezintă o încălcare a legii și, în plus, costă destul de mult și necesită timp.
"Aceştia pot să obţină documente de identitate prin intermediul consulatelor, dar procedura aceasta durează ceva mai mult, de obicei. Reamintesc că procesarea tuturor documentelor de identitate se face la nivelul Ministerului de Interne, în România, de la evidenţa populaţiei", spune Radu Filip, purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, potrivit Observator.
Conform legii, distrugerea actului de identitate este contravenţie şi se pedepseşte cu amendă.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!