Șerban Nicolae este alegerea PSD pentru șefia Senatului, au declarat, pentru Agenția de presă MEDIAFAX, surse din partid. El s-a calificat pentru această candidatură după ce senatorii PSD l-au nominalizat, în defavoarea lui Radu Oprea.
Senatul va vota, în plenul de miercuri, președintele forului legislativ. Funcția este deținută interimar de Titus Corlățean. În schimb, PNL o propune pe Alina Gorghiu, iar USR, pe Vlad Alexandrescu.
Șerban Nicolae a declarat că după ce a fost 3 ani și jumătate liderul grupului PSD din Senat, va candida pentru șefia acestei camere a Parlamentului.
„Votul va fi mâine în plen, din câte am înțeles. Nu știu cine mai candidează (în afară de mine – n.r.). Vă dați seama că am fost liderul grupului 3 ani și jumătate. Tot ceea ce am decis la grup s-a respectat cât se poate de onest și de bună credință, din proprie inițiativă. Nu a fost niciodată nevoie să îmi iau măsuri de precauție cu proprii colegi. De altfel cred că activitatea mea în Senat este suficient de bine cunoscută ca să primesc sprijinul colegilor și aparținători altor grupuri parlamentare sau altor partide”, a spus Nicolae.
Întrebat despre voturile nule înregistrate în partid când s-a votat pentru susținerea candidaturii sale, Șerban Nicolae a spus că nu știe cine a votat astfel.
„Nu știu cine, nu am verificat și nici nu mi-am pus problema vreo secundă să suspicionez ceva. Probabil că voturile nule sunt ale colegilor care se decid mai greu când e vorba de proprii colegi, de prieteni apropiați și care pot să diferențieze mai greu între aceste tipuri de candidaturi”, a răspuns Șerban Nicolae.
Biroul permanent al Senatului a decis, luni, ca votul pentru alegerea șefiei forului legislativ să aibă loc miercuri, care va fi între orele 10.30 și 13.00.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!