Acum la Digi FM FLO RIDA - Low

Simona Halep vrea să câștige un nou titlu de Mare Șlem, anul acesta: „A început să-mi placă!”

simona halep wimbledon 1

Simona Halep (locul 4 WTA) are ca obiectiv pentru 2020 câștigarea unui nou titlu de Mare Șlem. Campioana noastră a susținut o conferință de presă în Adelaide, înaintea debutului în circuitul WTA de simplu din acest sezon.

Mă simt bine, sunt sănătoasă, nu am probleme. Am avut șansa să mă antrenez corespunzător înaintea începerii sezonului. Am muncit din greu și mă simt mult mai bine decât la începutul anului recut. Acum, trebuie doar să joc și să vedem cum decurge. Obiectivul pentru acest an este, desigur, câștigarea unui titlu de Mare Șlem, a început să îmi placă. Jocurile Olimpice rămân o prioritate, chiar îmi doresc o medalie, a declarat Halep.

Sportiva din Constanța a vorbit și despre relația cu antrenorul Darren Cahill, proaspăt revenit în stafful său, dar și despre inițiativa lansată de ea, prin care va dona câte 200 de dolari victimelor incendiilor de vegetație din Australia de fiecare dată când îl va enerva pe tehnician: În fiecare zi îi dau bătăi de cap. De fiecare dată când am un meci oficial îi arunc astfel de priviri. Îmi voi nota în carnețel fiecare astfel de moment și voi dona banii la sfârșitul sezonului australian.

Despre turneul din Adelaide, unde Halep va debuta marți, românca a spus: „Îmi place orașul, e ca un fel de casă, să zicem, pentru că Darren este de aici. Este asemănător cu orașul meu natal, Constanța. Am petrecut Crăciunul aici în urmă cu câțiva ani, iar oamenii sunt foarte prietenoși, lucru care mă face să mă simt minunat. Faptul că Darren a revenit în acest oraș înseamnă enorm. Familia este mereu pe primul plan și mă bucur că sunt din nou împreună și am ocazia să fiu alături de ei aici”.

Partida dintre Simona Halep și Ajla Tomljanovic, din turul secund al competiției, este programată marți, în jurul orei 10:00 (ora României), pe terenul central de la Adelaide.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Spring 2025
nicole puya
Nicole Cherry și Puya, în matinalul Digi FM: „E vina mea” nu e doar o...
putin, trump
Vladimir Putin spune că planurile lui Donald Trump de anexare a...
myanmar (4)
Un cutremur puternic, cu magnitudinea 7,7, s-a produs în Myanmar și a...
Pe aceeași temă
Alexandra Eala
Alexandra Eala, prima jucătoare din Filipine care ajunge într-o semifinală WTA. A învins-o pe...
simona halep
Ce a descoperit Simona Halep după ce s-a retras din tenis: „Am mai multă grijă de mine”
darren halep
Simona Halep: Darren Cahill a avut o mare contribuiţie la cariera mea: „M-a schimbat ca om”
Simona Halep
Simona Halep: Mă bucur că nu mai am presiunea antrenamentelor şi a turneelor. Viitorul meu nu...
Te-ar putea interesa și
simona halep, iga swiatek
De ce au primit pedepse total diferite Simona Halep și Iga Swiatek, ambele suspendate pentru...
Federico Gomez/ Profimedia
Jucătorul argentinian de tenis Federico Gomez vorbeşte despre perioada când a luptat cu...
Emma Raducanu
Emma Răducanu, puternic afectată de povestea cu hărțuitorul care a urmărit-o la patru turnee...
Sorana Cîrstea/ Profimedia
Clasamentul WTA: Sorana Cîrstea a ieşit din Top 100 după zece ani. Ce loc ocupă acum
Partenerii noștri
Digi24 Apocalipsa cuantică se apropie. Ce este Ziua Q, când calculatoarele vor sparge orice cod și vor accesa cele mai mari secrete ale lumii
Apocalipsa cuantică se apropie. Ce este Ziua Q, când calculatoarele vor...
DigiSport Reacția lui Baba Alhassan, după supergolul marcat în derby-ul cu Dinamo
Reacția lui Baba Alhassan, după supergolul marcat în derby-ul cu Dinamo
PeRoz Prințul Harry, dezvăluiri despre conversația provocatoare pe care a avut-o cu Archie și Lilibet: „A deschis cutia Pandorei”
Prințul Harry, dezvăluiri despre conversația provocatoare pe care a avut-o...
Film Now Helen Mirren îl șochează pe Harrison Ford cu o mărturisire total neașteptată: Ei bine, situația a devenit și mai bizară
Helen Mirren îl șochează pe Harrison Ford cu o mărturisire total...
Digi World Vegetarienii, risc mai scăzut de a dezvolta diabet și unele tipuri de cancer. Care sunt, însă, pericolele acestui stil de viață
Vegetarienii, risc mai scăzut de a dezvolta diabet și unele tipuri de...
ProFM O discuție „picantă”. Lady Gaga abia și-a putut stăpâni lacrimile la „Hot Ones”. Când a fost tentată să renunțe la muzică
O discuție „picantă”. Lady Gaga abia și-a putut stăpâni lacrimile la „Hot...
Digi Life Căsnicia triplează riscul de obezitate la bărbaţi, dar nu afectează femeile. De ce se îngrașă ei mai mult după ce s-au căsătorit
Căsnicia triplează riscul de obezitate la bărbaţi, dar nu afectează...
Richard Chamberlain/ Profimedia
Actorul Richard Chamberlain, starul ”Shogun” şi ”The Thorn Birds”, a murit...
Ultimele știri din matinal
feli si grasu xxl
Feli & Grasu XXL la Digi FM: „Fostu” și poveștile din spatele hitului care a cucerit publicul
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
ana dumbrava
Ana Dumbravă, campioană mondială la Counter-Strike pentru al 3-lea an consecutiv. Povestea...
Mihail WhatsApp Image 2025-01-22 at 14.13.28
Mihail despre izolarea în pădure și experiența uluitoare a colegului care a „murit” și s-a...
Ultimele știri
Un cutremur de magnitudinea 7,1 în largul Insulelor Tonga, în Oceanul Pacific/ Foto: X
Un cutremur de magnitudinea 7,1 în largul Insulelor Tonga, în Oceanul Pacific, declanşează o...
papa francisc111
Papa Francisc, mesaj pentru credincioşi: „Trăiți Postul Paştelui ca pe o vreme a vindecării”
Highway,2,Bucharest,-,Constanta,,Romania,-,10,August,,2021:
IPJ Timiş, după ce şeful Secţiei de Poliţie a fost reţinut pentru consum de droguri...
Momentul când un grup armat jefuieşte ca-n filme două vehicule blindate în Italia/ Foto: X
Momentul când un grup armat jefuieşte ca-n filme două vehicule blindate în Italia şi fuge cu...