Acum la Digi FM Lucian Mindruta LIVE - ON AIR

Simulările pentru Evaluarea Națională și pentru Bacalaureat au fost anulate

Școală închisă, clasă goală, ore suspendate, cursuri, elevi
Foto: Pexels

Ordinul ministrului Educaţiei privind suspendarea organizării şi desfăşurării Evaluării Naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a, a simulării Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a şi a simulării probelor scrise ale examenului de bacalaureat naţional în anul şcolar 2019 - 2020 a fost publicat vineri în Monitorul Oficial.

La data intrării în vigoare a ordinului se abrogă atât calendarul desfăşurării Evaluării Naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a, cât şi cel privind simularea pentru absolvenţii clasei a VIII-a şi probele scrise ale bacalaureatului, potrivit Agerpres.

La începutul acestei săptămâni, Ministerul Educaţiei şi Cercetării anunţa că a agreat cu partenerii educaţionali - reprezentanţii elevilor, studenţilor, părinţilor, cadrelor didactice şi cei ai Consiliului Naţional al Rectorilor - măsurile care se impun în vederea reluării cursurilor şi a finalizării cu succes a anului şcolar şi universitar 2019 - 2020, în contextul pandemiei de SARS-CoV-2.

Probele scrise ale Evaluării Naţionale şi examenului de bacalaureat ar putea fi organizate în luna iulie. Programa de examen pentru Evaluarea Naţională şi bacalaureat nu va cuprinde materia aferentă semestrului al II-lea. Sesiunea specială a examenului de bacalaureat pentru olimpici va fi anulată.

Data reluării cursurilor se va stabili în funcție de evoluția pandemiei. În contextul informațiilor din prezent, scenariul de lucru prevede reluarea cursurilor după încetarea situației de urgență și luarea măsurilor de siguranță.

Situația școlară a elevilor se va încheia cu minimum două note, plus nota de la teză, acolo unde este cazul. Programa pentru teză va include doar materia studiată până în data de 11 martie, când au fost suspendate cursurile, a mai spus Anisie.

Calendarele pentru înscrierea în clasa pregătitoare, grădiniţă şi cel de mobilitate a personalului didactic vor fi decalate.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Spring 2025
Luca Protopopescu
Noua senzație a șahului mondial vine din Franța și are origini...
Gold,Ring,In,The,Air,On,The,Hand,Of,The
Un fermier german și-a pierdut verigheta, iar patru luni mai târziu a...
Happy,Old,Caucasian,Businessman,Smiling,Working,Online,Watching,Webinar,Podcast
Un italian de 89 de ani a obţinut a treia diplomă universitară după...
Pe aceeași temă
ccr bun
Explicaţiile unui fost judecător constituţional despre ce va urma după decizia CCR de anulare...
Meci fotbal/ Shutterstock
Elveţia a anulat 111 meciuri de copii după ce tatăl unui jucător a agresat un arbitru
examen
Simulare Bacalaureat 2024. Peste 146.000 de elevi verifică ce au învățat în 4 ani de liceu
Prince William visits the British Red Cross
Prinţul William şi-a anulat unul dintre angajamentele oficiale din "motive personale"
Te-ar putea interesa și
DJ Tiesto/ Profimedia
DJ Tiesto şi-a anulat participarea la Super Bowl din cauza unei probleme de familie
Anxious,Teenage,Student,Sitting,Examination,In,School,Hall
Elevii de clasa a VIII-a susţin prima probă a simulării Evaluării Naționale
Ligia Deca
Ce presupune evaluarea digitalizată. Ligia Deca: "Nu influenţează nici tipurile de subiecte...
Chistkindlmarkt, târgul de Crăciun din Munchen, Germania
Faimosul târg de Crăciun din Munchen se anulează. Primarul orașului: Nu am avut de ales
Partenerii noștri
Digi24 Motivul pentru care mașini electrice noi, de sute de mii de euro, au fost abandonate pe marginea drumului
Motivul pentru care mașini electrice noi, de sute de mii de euro, au fost...
DigiSport A văzut că e titular și "i-a încheiat cariera" în direct: "Să nu cumva să îi pasați mingea!"
A văzut că e titular și "i-a încheiat cariera" în direct: "Să nu cumva să...
PeRoz Ea e tânăra care a renunțat la jobul de profesoară pentru bodybuilding: „Bărbații se simt intimidați de felul în care arăt”
Ea e tânăra care a renunțat la jobul de profesoară pentru bodybuilding...
Film Now Ce face și cum arată acum Robert Powell, actorul din Iisus din Nazaret. Viața i s-a schimbat complet
Ce face și cum arată acum Robert Powell, actorul din Iisus din Nazaret...
Digi World Ce este sindromul inimii frânte și cât de periculos este. O despărțire sau pierderea unei persoane dragi face inima să sufere la propriu
Ce este sindromul inimii frânte și cât de periculos este. O despărțire sau...
Stirile Kanal D Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
ProFM Justin Bieber ar avea datorii de milioane de dolari, potrivit apropiaților: „Se confruntă cu propriii demoni”
Justin Bieber ar avea datorii de milioane de dolari, potrivit...
Digi Life Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost...
Ultimele știri din matinal
feli si grasu xxl
Feli & Grasu XXL la Digi FM: „Fostu” și poveștile din spatele hitului care a cucerit publicul
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
ana dumbrava
Ana Dumbravă, campioană mondială la Counter-Strike pentru al 3-lea an consecutiv. Povestea...
Mihail WhatsApp Image 2025-01-22 at 14.13.28
Mihail despre izolarea în pădure și experiența uluitoare a colegului care a „murit” și s-a...
Ultimele știri
Cum au reușit doi frați să se îmbogățească din mucuri de țigară/ Shutterstock
Cum au reușit doi frați să se îmbogățească din mucuri de țigară. Afacerea valorează aproape un...
robbie-williams-world-cup-2018-billboard-1548
Robbie Williams mărturisește că selfie-urile cu fanii îi provoacă disconfort și atacuri de...
Dmitri Peskov, ​purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin
Kremlinul anunţă că ordinul lui Putin de a nu lovi obiectivele energetice ucrainene „a expirat”
Rio Ferdinand/ Profimedia
Meciul Manchester United-OL. Rio Ferdinand crede acum în miracole: „Nu am mai văzut aşa ceva”