Acum la Digi FM Alex Vidia KYGO FEAT CONRAD SEWELL - Firestone

Sondaj IMAS: Liberalii sunt favoriți la alegerile europarlamentare. PSD ocupă locul 2

canidati PNL alegeri europene

Pentru a doua oară consecutiv, PNL depășește PSD în preferințele de vot ale românilor, după cum arată un sondaj IMAS realizat la comanda Europa FM.

Potrivit cercetării, 25,6% dintre alegători ar opta pentru liberali, doar 21,7% îi preferă pe social-democrați, iar pe locul al treilea este Alianța USR-PLUS, cu 16,4%.

În acest ultim sondaj, a crescut numărul celor care vor vota cu partidul lui Victor Ponta, Pro-România: 11,7%, în timp și UDMR și PMP ar obține doar 5,6% din voturi.

ALDE, partidul lui Călin Popescu Tăriceanu, amenințat cu excluderea din familia liberal-democraților europeni, mai pierde jumătate de procent față de martie și ajunge la 12,2%.

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegerile prezidențiale, tot Klaus Iohannis le-ar câștiga. Actualul lider de la Cotroceni ar obține 42,7% din voturi, de două ori și ceva mai mult decât Călin Popescu Tăriceanu, de la ALDE (18,3%).

Sondajul IMAS a fost realizat telefonic, în perioada 12-25 aprilie, pe un eșantion de 1.010 adulți. Marja de eroare este de ±3.1%.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Primăvara 2025
Fondată în 1720, Caffè Florian este cea mai veche cafenea din lume care funcționează neîntrerupt, situată în Veneția, regiunea Veneto, Italia.
Cafenele istorice din Europa pe care trebuie să le vizitezi​
Papa Francisc
Papa Francisc și-a donat ultimii bani din contul personal pentru a-i...
coiful de aur de la cotofenesti
Doi suspecţi au fost arestaţi pentru furtul pieselor româneşti de la...
Pe aceeași temă
florin negrutiu 7701
Florin Negruțiu, după dezbaterea istorică de la Cotroceni: „Puterea te poate sminti. Asta am...
Interim President of Romania Ilie Bolojan meets with French President Emmanuel Macron
Bolojan, întrebat dacă riscă România să anuleze şi alegerile din mai: „Cu siguranţă nu. Între...
klaus iohannis
Klaus Iohannis, filmat când mătura trotuarul din faţa casei sale din Sibiu. Imaginile sunt...
basescu
Traian Băsescu le cere Elenei Lasconi și lui Nicușor Dan să stea de vorbă și să stabilească un...
Te-ar putea interesa și
Election,In,Romania.,The,Hand,Of,Man,Putting,His,Vote
Sondaj CURS alegeri prezidențiale 2025. Cum arată astăzi topul candidaților. Scenarii pentru...
Ionut Moșteanu și Dominic Fritz
USR, după ce BEC a interzis partidului să-și exprime sprijinul electoral pentru Nicușor Dan...
Nicușor Dan
Nicuşor Dan: USR nu mă va sprijini financiar în niciun fel. Probabil vor exista împrumuturi în...
Crin Antonescu
Crin Antonescu îl atacă pe Nicușor Dan: "Încearcă să jefuiască de voturi o femeie fără apărare"
Partenerii noștri
Digi24 VIDEO. Momentul în care George Simion părăsește dezbaterea prezidențială organizată de Digi24
VIDEO. Momentul în care George Simion părăsește dezbaterea prezidențială...
DigiSport Louis Munteanu, probleme la CFR - Dinamo: ”A luat pastile la pauză. Din 5 în 5 minute îl întrebam dacă mai poate”
Louis Munteanu, probleme la CFR - Dinamo: ”A luat pastile la pauză. Din 5...
PeRoz Iubitele gemene ale lui Hugh Hefner, despre viața în conacul milionarului și partea întunecată a faimei: “Ne-a zdrobit identitatea”
Iubitele gemene ale lui Hugh Hefner, despre viața în conacul milionarului...
Film Now Dolph Lundgren, secretul căsniciei fericite cu soția sa, mai tânără cu 39 de ani decât el: „E ciudat, dar amândoi ne simțim mai bine”
Dolph Lundgren, secretul căsniciei fericite cu soția sa, mai tânără cu 39...
Digi World "Așteptări vs. realitate. Mă simt înșelată". A crezut că și-a închiriat cea mai frumoasă cameră cu vedere la mare, dar a rămas total dezamăgită
"Așteptări vs. realitate. Mă simt înșelată". A crezut că și-a închiriat...
Stirile Kanal D Un fenomen meteo rar ar putea fi vinovat de blackout-ul uriaș din Peninsula Iberică
Un fenomen meteo rar ar putea fi vinovat de blackout-ul uriaș din...
ProFM Katy Perry, imaginile care i-au adus din nou critici din partea fanilor: „O altă încercare disperată de a rămâne relevantă”
Katy Perry, imaginile care i-au adus din nou critici din partea fanilor...
Digi Life De ce mâncarea are gust diferit când suntem răciți. Ce simte, de fapt, limba
De ce mâncarea are gust diferit când suntem răciți. Ce simte, de fapt...
Ultimele știri din matinal
minelli la matinal
Minelli între turnee în America și viața de mamă: Copiii îmi dau note la piesele noi
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
mihai sturzu tabara aviatie
Mihai Sturzu despre Victor Ponta: „Mereu a fost fair-play cu mine”
nicole puya
Nicole Cherry și Puya, în matinalul Digi FM: „E vina mea” nu e doar o piesă, e un semnal de...
Ultimele știri
ozana barabancea si fiul ei, andrew
Andrew, fiul Ozanei Barabancea, a făcut ieri infarct, la numai 24 de ani: "Nu trebuie să te...
London,,Uk,1st,June,2024:,Carlo,Ancelotti,Coach,Of,Real
Carlo Ancelotti va fi selecţionerul Braziliei
ar-5-1024x683 (1)
(P) Anxietatea și depresia se vindecă? Fondatoarele Institutului BrainMap Neuroscience explică...
On,The,Blurred,Background,Of,The,Empty,Classroom
Elevii intră miercuri, după cursuri, în minivacanţa de 1 Mai