A început procesul în care Simona Halep este acuzată de dopaj, anunță digisport.ro. Ea a fost deja audiată, ieri, și urmează să răspundă întrebărilor și astăzi, la tribunalul internațional sportiv din Londra.
Acestă audiere a fost amânată până acum de trei ori.
Simona Halep este acuzată că a consumat un medicament interzis, roxadustat. A ieșit pozitivă la un control la US Open, anul trecut.
Între timp, au apărut alte acuzații care se referă la nereguli în pașaportul său biologic. Potrivit digisport.ro, un verdict ar urma să fie pronunțat în cel mult două săptămâni.
„A fost audiată astăzi, dar va fi audiată și mâine. În aproximativ două săptămâni ar trebui să avem un prim verdict. Momentul care era amânat a avut loc.
Alături de avocați, Simona și-a prezentat argumentele. Vom vedea care vor fi deciziile. În general, aici se dau suspendări de doi ani, apoi deciziile sunt atacate la Tribunalul de Arbitraj Sportiv. În general, acolo se reduc la jumătate.
Se scade termenul de suspendare provizorie, iar acea suspendare provizorie e din noiembrie 2022”, a declarat Dragoș Suciu, la Digi Sport Special.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!