Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz, numărul 3 mondial, victima unei eliminări surpriză în turul secund la US Open, joi la New York, a afirmat că nu a fost "suficient de puternic mental", după ce a cedat în faţa olandezului Botic van de Zandschulp, cu 6-1, 7-5, 6-4.
"Nu sunt suficient de puternic mental, nu am ştiut să răspund la anumite probleme. Dar vreau să subliniez că el a jucat foarte bine. Mă aşteptam ca el să-mi 'ofere' mai multe puncte gratuite, iar asta m-a perturbat. Nu am ştiut să-mi cresc nivelul. Am rămas la acelaşi nivel pe tot parcursul meciului, dar nu a fost suficient pentru a-mi oferi o şansă să revin. Am făcut multe greşeli", a spus Alcaraz, potrivit AFP, citată de Agerpres.
"Poate şi calendarul competiţional este prea încărcat. Am jucat multe meciuri în ultima vreme la Roland-Garros, Wimbledon, Jocurile Olimpice şi poate nu am avut atât de multă energie pe cât îmi imaginam. Dar nu vreau să folosesc asta ca o scuză. Cred doar că am nevoie de mai multă odihnă înaintea marilor turnee şi voi reflecta la asta", a spus el.
Alcaraz (21 ani), campion la US Open în 2022 şi câştigătorul trofeelor la Roland Garros şi Wimbledon în acest an, nu a mai fost eliminat în această fază la un turneu major din 2021, la primul său sezon în circuit.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!