Wimbledon începe pe 27 iunie și se încheie pe 10 iulie. Se vor acorda premii-record la acest turneu Grand Slam, singurul care ține cu dinții de respectarea tradițiilor.
- Prima ediție a avut loc în 1877, acum 145 de ani. De atunci, Wimbledon s-a jucat neîntrerupt cu excepția perioadelor celor două războaie mondiale și a anului 2020, când a fost anulat din cauza pandemiei de Covid. În acest an se va derula ediția cu numărul 135.
- Wimbledon a rămas singurul turneu de Grand Slam care se joacă pe iarbă. Pe vremuri, era suprafața predominată, atât Australian Open cât si US Open jucându-se pe gazon. US Open a trecut în 1975 la zgură, iar peste trei ani s-a mutat pe hard. Australian Open a păstrat iarba până în 1988, apoi a ales hardul.
- Cel mai lung meci din istorie a fost cel dintre Nicholas Mahut şi Isner, care a durat 11 ore şi 5 minute. Meciul s-a înceiat cu scorul de 70 la 68.
- La prima ediţie din 1877 fiecare dintre cei 22 de participanţi a plătit o guinee pentru a intra în turneu. Victoria i-a revenit lui Spencer Gore, un jucător de cricket din Surrey în vârstă de 27 de ani. 200 de spectatori au văzut pe viu prima finală, fiecare plătind câte un şiling.
- Rachetele de lemn au fost folosite în 1987 pentru ultima dată.
- La Wimbledon se consumă anual peste două milioane de căpşuni. Căpșunile se mănâncă la Wimbledon încă de la sfârșitul secolului 19. Pur si simplu, perioada în care se joacă turneul coincide cu apariția căpșunilor.
- Cea mai lungă finală: 4 ore şi 48 de minute (2008, Rafael Nadal - Roger Federer).
- Wimbledon are un cod de îmbrăcăminte albă și arbitrul decide dacă jucătorii respectă prevederile codului. Campionul a 8 Grand Slam-uri, Andre Agassi, a refuzat să concureze la Wimbledon între 1988 și 1991 din cauza restricțiilor impuse codului de îmbrăcăminte. Când Federer a folosit o pereche de încălțăminte cu talpa portocalie, elvețianului i s-a cerut ca la meciul următor să nu mai apară cu ea.
- The Center Court. Arena Centrală de la Wimbledon a fost ridicată în 1922, fiind cea mai "bătrână" dintre terenurile principale de la Grand Slamuri. Arena Centrală a supraviețuit unui bombardament german in 1940, când s-au distrus 1200 de locuri.
- Să fii copil de mingi la Wimbledon înseamnă să te antrenezi încă din februarie pentru această sarcină dificilă. În urma acestor pregătiri sunt selectaţi doar 250 de băieţi şi fete pentru campionate, cu vârsta medie de 15 ani.
- Boris Becker a câștigat campionatul de la Wimbledon în anul 1985 la vârsta de doar 17 ani şi 227 de zile. De altfel, el a fost şi primul german care a câştigat campionatul, nefiind cotat printre favoriţi. Dar cea mai tânără campioana la single femimin de la Wimbledon este Charlotte Dod, care a câștigat campionatul în 1887 la vârsta de 15 ani și 285 de zile. Numele ei stă înscris şi în Cartea Recordurilor, ca cel mai versatil atlet de sex feminin din toate timpurile, ea fiind medaliată şi la tir cu arcul, campioană la golf şi membru al echipei de hockey.
- Recordul de titluri: Martina Navratilova (9).
- Goran Ivanisevici a devenit, în 2002, primul jucător care a primit un wild card şi apoi a câştigat turneul.
- La Wimbledon sunt 19 terenuri, iar iarba este tunsă la fix 8 milimetri.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!