Federaţia Internaţională de Gimnastică a confirmat sâmbătă seară că Ana Maria Bărbosu va primi medalia de bronz în concursul de sol de la Jocurile Olimpice.
„Ca urmare a publicării deciziei TAS OG 24/15 de către Divizia Ad Hoc a Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS), FIG confirmă că rezultatele finalei feminine de gimnastică artistică la sol de luni, 5 august 2024, sunt modificate în conformitate cu această decizie după cum urmează:
Scorul iniţial de 13,666 acordat lui Jordan Chiles (SUA) este restabilit.
Clasamentul finalei feminine de gimnastică artistică la sol a fost modificat în consecinţă, Ana Bărbosu (ROU) clasându-se pe locul al treilea, cu un punctaj de 13,766”, este anunţul FIG, arată News.ro.
Tribunalul de Arbitraj Sportiv a admis doar contestaţia gimnastei Ana Maria Bărbosu, nu şi pe cea a Sabrinei Voinea. Ambele contestaţii au fost depus de FRG împotriva FIG şi a Donatellei Sacchi, preşedintele Comitetului tehnic feminin şi preşedintele Superior Jury, care a judecat toate contestaţiile depuse în timpul concursului.
Decizia TAS din 10 august, după audieri maraton de peste opt ore în care partea română a propus inclusiv ca toate cele trei sportive să primească medalia de bronz, trebuie ratificată însă de forul internaţional de gimnastică (FIG), cu informarea Comitetului Olimpic Internaţional (CIO).
Clasamentul primelor 5 locuri devine următorul, ca urmare a deciziei de sâmbătă: 1. Rebeca Andrade (Brazilia) – nota 14.166, 2. Simone Biles (SUA) - 14.133, 3. Ana Maria Bărbosu (România) - 13.700, 4. Sabrina Voinea (România) - 13.700 şi 5. Jordan Chiles (SUA) - 13.666 (nota dinaintea contestaţiei admise de arbitre).
În consecinţă, România adună 9 medalii – 3 de aur, 4 de argint şi 2 de bronz.
Citește și:
Federaţia de Gimnastică din SUA, după medalia pierdută de Jordan Chiles la sol: Suntem „devastați”
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!