Gimnasta americană Jordan Chiles a transmis, sâmbătă, pe Instagram, la scurt timp după decizia TAS cu privire la finala olimpică de la sol, că se îndepărtează de social media pentru sănătatea ei mintală.
„Profit de acest timp şi mă îndepărtez de social media, pentru sănătatea mea mintală. Vă mulţumesc”, a scris Chiles.
Mesajul a venit la câteva minute după ce Federaţia Română de Gimnastică a postat pe Facebook decizia TAS conform căreia medalia de bronz îi va reveni sportivei Ana Maria Bărbosu, iar Chiles pierde astfel podiumul.
Federați de Gimnastică din SUA și Comitetul Olimpic şi Paralimpic al SUA au transmis, sâmbătă seară, o declaraţie, în urma deciziei TAS:
„Suntem devastaţi de hotărârea TAS privind exerciţiul la sol. Contestaţia la scorul pentru dificultate (D) al exerciţiului lui Jordan Chiles a fost depusă cu bună credinţă şi, am crezut, că în conformitate cu regulile FIG, pentru a asigura punctaj precis”.
USA Gymnastics mai arată că „pe tot parcursul procesului de apel, Jordan (Chiles – n.r.) a fost supusă unor atacuri consistente, complet fără temei şi extrem de dureroase pe reţelele sociale. Niciun sportiv nu ar trebui să fie supus unui astfel de tratament. Condamnăm atacurile şi pe cei care le angajează, le susţin sau le instigă”.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!