Maria Boldor s-a întors acasă cu medalia de bronz. Sportiva a concurat pentru România la Mondialul de Scrimă din Egipt. Este prima astfel de performanță reușită de floreta feminină, în ultimii 19 ani. Maria Boldor nu se oprește aici. Spune că va munci și mai mult pentru următorul sezon.
Maria Boldor: Sunt bucuroasă pentru rezultatul obținut la competiție și mă bucur, că de fiecare dată după o competiție bună, când ajung acasă sunt așa, mai relaxată.
Acum urmează să muncesc și mai mult, pentru că de abia de acum începe greul, și să sperăm că următorul sezon va fi pe măsura rezultatului de la mondialele acestea.
Îmi stabilesc de fiecare dată un obiectiv, dar acum n-as vrea să pun presiune foarte mare, și împreună cu cei cu care vorbesc, vom vedea unde vrem să ajungem, top 16, top 8.
Între cantonament și competițe vom avea o vacanță de două săptămâni și jumătate. Abia aștept.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!