Simona Halep este favorita numărul 1 la câştigarea Roland Garros. Dacă ia trofeul la Paris, Simona va redeveni numărul 1 WTA.
Simona Halep şi Irina Begu se înfruntă în turul doi de la Roland Garros, aceasta fiind a şaptea confruntare dintre cele două românce, iar Halep nu a pierdut niciodată.
Ultima dată s-au întâlnit în semifinalele turneului de la Praga.
De data aceasta va fi prima oară când Halep şi Begu joacă una contra celeilalte pe tabloul principal al unui turneu de Grand Slam.
Cele două sunt prietene şi pe teren, dar şi în afara lui.
„Cu Simona mă înţeleg extraordinar de bine. Am legat o prietenie frumoasă, vorbim multe, ne sfătuim, ne încurajăm”, spunea Begu acum doi ani, potrivit Mediafax.
Au câştigat împreună titlul la dublu la Shenzen în 2018, singurul de acest fel din palmaresul lui Halep.
Nu doar Halep şi Begu au ajuns în turul doi la Paris. Irina Bara, Patricia Ţig şi Ana Bogdan joacă şi ele pentru un loc în şaisprezecimi.
Organizatorii turneului de Grand Slam din Franța au anunțat că partida dintre Halep și Begu va fi a treia a zilei de miercuri de pe arena "Suzanne Lenglen", astfel că va începe după ora 16:00.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!