Echipa Universitatea Cluj a învins duminică seara, în deplasare, scor 3-2, formaţia CFR Cluj, într-un meci din etapa a patra a Superligii.
La Cluj, scorul a fost deschis de CFR, în minutul 20, prin Adrian Păun, după ce Louis Munteanu şi acelaşi Păun încercaseră poarta lui Gertmonas cu şuturi de la marginea careului, în minutele 5 şi 9. Păun a înscris un gol spectaculos, din foarfecă, însă ultima parte a primei reprize a aparţinut „şepcilor roşii”. În minutul 35 Blănuţă a şutat, mingea a trecut de Sava, dar Thaqi a respins de pe linia porţii. Oaspeţii au cerut gol, însă meciul nu a fost oprit. Portarul Răzvan Sava a respins şutul lui Chipciu, din minutul 42, apoi a intervenit excelent la ocazia lui Thiam, un minut mai târziu, pentru ca în minutul 45 să respingă în bară şi de acolo în corner şutul lui Iulian Cristea.
În partea secundă CFR a trecut pe lângă majorarea scorului, în minutul 53, când a lovit bara cu un şut de la distanţă. Arbitrul Radu Petrescu a oprit meciul pentru două minute, în minutul 56, după ce suporterii ceferiştilor au aruncat cu obiecte în jucătorii adverşi, lovindu-l pe Nistor şi pe unul dintre asistenţi. Universitatea a egalat în minutul 59, când Nistor a centrat şi Masoero a egalat cu o lovitură de cap.
În minutul 67 Blănuţă a șutat din careu şi balonul a lovit mâna lui Matei Ilie, iar arbitrul a dictat penalti. Dan Nistor a executat plasat şi a trecut la conducere, cu 2-1, în minutul 69. Elevii lui Dan Petrescu au egalat după numai două minute, printr-un jucător nou intrat, Peter Michael – cu un gol care a avut nevoie de validarea VAR. Universitatea a trecut din nou în avantaj, 3-2, după ce Ovidiu Popescu a înscris, în minutul 76, cu o lovitură de cap, din plonjon, la centrarea lui Bic. Oaspeții au trecut din nou pe lângă gol, în minutul 80, şi s-au impus cu 3-2, urcând pe locul al treilea, cu 8 puncte. CFR este pe locul 9, cu 4 puncte.
Dan Petrescu: „Nu-mi vine să cred”
Dan Petrescu, antrenorul echipei CFR Cluj, crede că formația sa trebuie să tragă tare pentru a ajunge în grupele europene și atunci e nevoit să sacrifice meciurile din campionat.
„E clar că atunci când schimbi zece jucători meci de meci, se vede! Asta este Europa! Trebuie să sacrificăm, din păcate, meciul de campionat. Dar cred că am jucat bine primele 40 de minute. Cred că un scor egal era mai normal la ce s-a văzut pe teren. Ăsta este preţul când schimbi mult! Mie nu-mi vine să cred…. acest rezultat. Pentru că la ce era pe teren… nu-mi vine să cred. Din păcate, am pierdut un jucător şi sper să nu fie mai mulţi. Europa este foarte importantă pentru noi, pentru club. Sper să ajungem în grupe, după aceea ne revenim şi în campionat”, a declarat Dan Petrescu, tehnicianul formației CFR Cluj.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!