România are iar probleme cu echipamentele sportivilor. La Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE), la Sarajevo, care se desfășoară în perioada 9-16 februarie, câțiva dintre tinerii tricolori au primit echipamente mult mai mari, de la compania chineză „Peak”. COSR (Comitetul Olimpic și Sportiv Român) le-a recomandat sportivilor să își mai pună niște haine pe dedesubt, potrivit GSP.ro.
România participă la FOTE cu 30 de sportivi, la 6 discipline: patinaj artistic, biatlon, schi alpin, schi fond, short-track, snowboard. Reamintim, la Jocurile Olimpice de la Rio, în 2016, sportivii au purtat seturi „Kappa” contrafăcute. Acum, a fost aleasă compania chineză „Peak”, care le-a trimis echipamente mult prea mari.
"Vreți să cădem iar în derizoriu cu chestii din astea? În primul rând, am comandat mărimile în funcție de solicitările federațiilor. Nu Comitetul Olimpic a făcut lista. Apoi, sportivii au venit la prezentarea de la Izvorani fără să fie echipați ca pentru antrenament sau competiție. Mai pun un pantalon pe dedesubt la Sarajevo, că acolo sunt minus zece grade", comentează situația secretarul general COSR, George Boroi.
Materialul integral poate fi citit pe GSP.ro.
Sursă foto: gsp.ro
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!