Acum la Digi FM ARIANA GRANDE FT THE WEEKND - Love me harder

Stare de dezastru în Australia: 23 de morți, peste 500 de milioane de animale moarte

australia 5

Incendiile de vegetaţie din Australia au scăpat de sub control. Numărul morţilor a ajuns la 23, iar peste 500 de milioane de animale au murit. Incendiile se văd din spațiu.

În statul Victoria 21 de persoane sunt în continuare dispărute, în scădere de la 28 raportate vineri. „Numărul deceselor la nivel naţional din sezonul actual de incendii, care a început în septembrie, este de 23”, a declarat premierul Scott Morrison. Autoritățile au declarat că situaţia ar putea fi mai gravă decât marți, când incendiile au ars suprafețe imense de pădure și au obligat mii de localnici și turiști să caute refugiu pe plaje.

Există temeri că specii întregi de plante și de animale au fost distruse în totalitate de foc, în condițiile în care se estimează că de la începutul dezastrului au pierit 500 de milioane de animale.

Guvernul a anunțat o convocare fără precedent a rezerviștilor din cadrul armatei pentru a sprijini pompierii, precum și alte resurse, inclusiv o a treia navă echipată pentru dezastre și ajutor umanitar.

„Situaţia începe să se deterioreze rapid în sudul NSW. Căldura și vântul se dezvoltă, ceea ce crește activitatea de incendiu”, a transmis Biroul de Meteorologie pe Twitter. Sâmbătă s-au înregistrat peste 130 de incendii în NSW, multe scăpate de sub control, iar în Victoria au existat recomandări de evacuare pentru șase incendii, mesaje de avertizare pentru alte 11 focare și alte zeci care încă ard.

„Există o serie de incendii mari și periculoase care ard în NSW, care reprezintă o amenințare serioasă pentru viața oamenilor”, a comunicat Serviciul de Pompieri Rurali din cadrul NSW. În Victoria, autoritățile au îndemnat oamenii să evacueze zonele în care a fost declarată stare de dezastru și zeci de mii de persoane din 100.000 estimate au plecat pentru siguranță. „Dar mai există populaţii semnificative în aceste zone”, a declarat Graham Ashton, comisar șef al Poliției din Victoria.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Primăvara 2025
Papa Francisc în sicriu
Vaticanul a făcut publice primele poze cu papa Francisc în sicriu. Va...
Papa Francisc în România, în 2019
S-a stabilit data înmormântării papei Francisc
Femeie în ploaie, precipitații, frig
Instabilitate atmosferică marți și miercuri. Temperaturi ridicate...
Pe aceeași temă
Large waves are seen on Bronte Beach in Sydney on April 18, 2025, amid powerful swells hitting Australia's east coast. The large swell has been generated by a strong low pressure system moving down the East Coast of Australia. (Photo : Izhar Khan) Credit:
Valuri uriaşe în Australia. Șase persoane au murit înecate
Bebeluș mort, copil, nou-născut
O femeie a născut copilul unui alt cuplu după ce o clinică de fertilizare in vitro a încurcat...
australia (1)
Valurile uriaşe au spart ferestrele unui club de surfing de pe plaja Bondi din Sydney. „Nu am...
Inundații în nord-estul Australiei/ Foto: X
Inundații în nord-estul Australiei. O persoană a murit şi altor câteva mii li se cere să...
Te-ar putea interesa și
O femeie din Australia a cerut anularea căsătoriei, după ce nunta falsă de pe Instagram s-a dovedit a fi reală/ Shutterstock
O femeie din Australia a cerut anularea căsătoriei, după ce nunta falsă de pe Instagram s-a...
sydney (6)
Sydney a trecut în 2025 cu un impresionant spectacol în zona portului. Focurile de artificii...
Symbols,Of,Russia,,China,,North,Korea,And,Iran,Against,The
Australia avertizează asupra unei „axe emergente” - China, Rusia, Iran şi Coreea de Nord...
Royal Tour of Australia
Regele Charles, alături de Camilla, în Australia. Prima lui călătorie de lungă durată după ce...
Partenerii noștri
Digi24 Reacția CSM după ce deputații au decis pensionarea magistraților la 65 de ani
Reacția CSM după ce deputații au decis pensionarea magistraților la 65 de...
DigiSport Prima reacție a lui Cristi Chivu, după ce Parma a învins-o pe Juventus! Jucătorul care l-a convins: ”MVP”
Prima reacție a lui Cristi Chivu, după ce Parma a învins-o pe Juventus...
PeRoz Motivul pentru care o tânără s-a despărțit de logodnicul ei după ce a câștigat la loterie. Decizia ei a stârnit un val de reacții
Motivul pentru care o tânără s-a despărțit de logodnicul ei după ce a...
Film Now Demi Moore, desemnată de People „cea mai frumoasă persoană din lume”, la 62 de ani, după patru decenii la Hollywood
Demi Moore, desemnată de People „cea mai frumoasă persoană din lume”, la...
Digi World Oamenii de ştiinţă susţin că au descoperit „o nouă culoare”. Au numit-o „olo”
Oamenii de ştiinţă susţin că au descoperit „o nouă culoare”. Au numit-o...
Stirile Kanal D O femeie a trimis ouă otrăvite unei familii de Paşte, din gelozie! Un băiețel de 7 ani a murit
O femeie a trimis ouă otrăvite unei familii de Paşte, din gelozie! Un...
ProFM Alina Sorescu, îngrijorată pentru fiicele ei, care au petrecut Paștele cu tatăl lor: „M-au sunat speriate”
Alina Sorescu, îngrijorată pentru fiicele ei, care au petrecut Paștele cu...
Digi Life Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost...
Ultimele știri din matinal
minelli la matinal
Minelli între turnee în America și viața de mamă: Copiii îmi dau note la piesele noi
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
mihai sturzu tabara aviatie
Mihai Sturzu despre Victor Ponta: „Mereu a fost fair-play cu mine”
nicole puya
Nicole Cherry și Puya, în matinalul Digi FM: „E vina mea” nu e doar o piesă, e un semnal de...
Ultimele știri
Trooping the Colour 2023
Prințul William și Kate Middleton, imagini virale cu prințul Louis, care a împlinit șapte ani...
vladimir putin
Putin declară că Rusia nu dispune de anumite arme, în ciuda creşterii producţiei militare. Cum...
Mourning period and funeral arrangements for Pope Francis, Vatican City, Rome, Italy - 23 Apr 2025
Doi cardinali îşi anulează participarea la conclav. Cine va fi următorul papă? Câteva indicii...
London,,Uk,-,August,27,2024:,Oasis,Band,Cds.,Oasis
Fanii Oasis au pierdut peste două milioane de lire sterline în urma unor escrocherii derulate...