Acum la Digi FM MADCON - Beggin

Tânăr de 28 de ani cu fractură la cot, mort pe masa de operaţie: ”N-am avut o astfel de situaţie în 20 de ani de când sunt chirurg”

Valeriu Stoilov
Valeriu Stoilov / Facebook

Un tânăr în vârstă de 28 de ani, care era cercetător Centrul de Economie Montană CE-MONT din Vatra Dornei, a murit, miercuri, la Spitalul Municipal din Vatra Dornei, în timp ce era pregătit de medici pentru o intervenţie chirurgicală în urma unei fracturi la cot, cazul fiind cercetat într-un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Tânărul Valeriu Stoilov s-a accidentat la cot în timpul unei partide de fotbal cu prietenii şi s-a prezentat la spital pentru consultaţie, potrivit HotNews.ro.

El a fost investigat, diagnosticat cu fractură la cot, şi programat pentru o operaţie.

Directorul medical al Spitalului Municipal Vatra Dornei, dr Cristian Rusu, chirurg, a declarat presei că Valeriu Stoilov a fost internat pe 13 martie şi programat pentru intervenţia chirurgicală pentru data de 15 martie, fiindu-i efectuate toate analizele şi investigaţiile preoperatorii.

”Totul era în regulă, pacientul nu avea nicio suferinţă anterioară cunoscută. După anestezie a intrat în stop cardiorespirator, iniţial reversibil”, a spus directorul medical al spitalului.

El a precizat că a fost resuscitat, dar a făcut al doilea stop cardiorespirator şi după manevrele efectuate din nou, mai mult de o oră, nu a mai răspuns şi s-a declarat decesul.

Potrivit directorului medical al spitalului, anestezistul are o experienţă de 40 de ani şi ar fi declarat că nu s-a mai confruntat cu un asemenea caz.

Nici eu n-am avut o astfel de situaţie în 20 de ani de când sunt chirurg”, a spus dr Cristian Rusu.

După necropsie se va putea afla care a fost cauza morţii pacientului.

Poliţia Municipiului Vatra Dornei a deschis un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, cercetarea fiind efectuată sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Lucian Mîndruta sezon 2 - 2024
Lucian Mîndruță – 16 decembrie 2024
paleologu digifm
Cum vede Theodor Paleologu cultura, politica și provocările României...
Prague,,Czechia,-,7,20,2024:,Smartphone,On,Surface,Showing
„Vot pentru Adeline”, o nouă tentativă de fraudă ce vizează conturile...
ana si cezar
Ana Ularu și Cezar Grumăzescu, invitați speciali la matinalul Digi...
Pe aceeași temă
Nicolae Oaidă a murit
Fostul internaţional Nicolae Oaidă a murit. El avea 91 de ani
Romanian,Police,(politia,Rutiera),Car,Parked,Along,The,Street,In
Dosar penal pentru ucidere din culpă, în cazul unui bebeluş de două luni mort într-o comună...
semafor
Un bărbat din Timişoara a murit în timp ce staţiona cu maşina la un semafor. Precizările...
Pacific Palisades (4)
Bilanţul victimelor incendiilor de la Los Angeles creşte la zece morţi. Cinci incendii au...
Te-ar putea interesa și
Active,Emergency,Lights,Police,Car,,Outdoor.,Police,Car,With,Flashing
Doi adolescenţi, o fată şi un băiat, găsiţi decedați pe un câmp de lângă Tulcea. Ei...
Rosita Missoni/ Profimedia
Rosita Missoni, creatoare de modă italiană, a murit la vârsta de 93 de ani
Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit pe o clădire, în California/ Foto: X
Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit pe o clădire, în California. Două persoane au murit
Jocelyn Wildenstein And Lloyd Klein Step Out In Style At The Ritz Place Vend?me In Paris - 18 Dec 2024
Jocelyn Wildenstein, cunoscută pentru operaţiile estetice extreme şi supranumită "Catwoman", a...
Partenerii noștri
Digi24 Motivul pentru care Donald Trump nu bea niciodată alcool. “Nici măcar un pahar”
Motivul pentru care Donald Trump nu bea niciodată alcool. “Nici măcar un...
DigiSport Hansi Flick nu și-a mai găsit cuvintele, după Benfica - Barcelona 4-5: ”Nu cred că am trăit vreodată așa ceva”
Hansi Flick nu și-a mai găsit cuvintele, după Benfica - Barcelona 4-5: ”Nu...
PeRoz Regretul lui Irinel Columbeanu, la 14 ani de la divorțul de Monica Gabor: „Nu a înțeles că nu era adevărat”
Regretul lui Irinel Columbeanu, la 14 ani de la divorțul de Monica Gabor...
Film Now Nicole Kidman, alături de Deborra-Lee Furness, după separarea de Hugh Jackman: "Știe că el va fi bine, dar e îngrijorată pentru Deb"
Nicole Kidman, alături de Deborra-Lee Furness, după separarea de Hugh...
Digi World Cu ce complicații severe se pot alege cei care nu-și tratează refluxul gastroesofagian, una dintre cele mai întâlnite boli digestive
Cu ce complicații severe se pot alege cei care nu-și tratează refluxul...
Stirile Kanal D Un român s-a trezit în Franța, fără să știe cum a ajuns aici. "Este o persoană fără acte, bagaj, bani sau telefon"
Un român s-a trezit în Franța, fără să știe cum a ajuns aici. "Este o...
ProFM Soția rapperului Nosfe, transformată complet la doi ani de la moartea lui. Mădălina Crețan a slăbit și și-a etalat mândră silueta
Soția rapperului Nosfe, transformată complet la doi ani de la moartea lui...
Digi Life Circa 94 de milioane de vizitatori străini în Spania, în 2024. Câte miliarde de euro au cheltuit
Circa 94 de milioane de vizitatori străini în Spania, în 2024. Câte...
Ultimele știri din matinal
florin negrutiu alegeri
Florin Negruțiu: Clasa politică zboară cu jetul, dar țara e pe marginea prăpastiei
paleologu012
Theodor Paleologu: România e o democrație originală și vulnerabilă. Avem nevoie de terapie...
Calin Georgescu/ Inquam Photos / George Calin
Analiza profesorului Cristian Păun: Cum e afectată economia și cât de realizabile sunt...
cristian pirvulescu
Cristian Pîrvulescu, despre cum influențează instabilitatea politică alegerile din România...
Ultimele știri
Victor Ponta și Daciana Sârbu au divorțat
Victor Ponta și Daciana Sârbu au divorțat după 19 ani de căsnicie. Fostul premier s-a ales cu...
Post Malone & Teddy Swims
Tatuajele marilor artiști: poveștile emoționante din spatele succesului lor internațional
Novak Djokovic
Novak Djokovic l-a învins pe Carlos Alcaraz și s-a calificat în semifinalele Australian Open...
Călin Georgescu
CEDO a respins cu unanimitate de voturi cererea lui Călin Georgescu de suspendare a deciziei...