Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, joi seara, la Digi24, că se gândeşte serios la o candidatură la alegerile prezidenţiale din acest an. „Sigur, mă gândesc serios la o candidatură la prezidenţiale.”, a spus el.
Totuși, nu este nimic oficial, deocamdată. În plus, liderul ALDE nu știe dacă va candida ca reprezentant al partidului său sau ca reprezentant al alianței PSD-ALDE.
„De aici până la a anunţa candidatura, o să mă întrebaţi, mergeţi singur, mergeţi cu PSD. Nu mă întrebaţi.
Nu am luat această decizie. Când o să o iau, sigur o să aflaţi mai multe, dacă o să o iau şi când o să o iau”, a afirmat Tăriceanu.
El a spus că PSD şi ALDE vor face sondaje care să permită o analiză socio-demografică solidă şi care să permită luarea unei decizii bune, cu şansele cele mai mari de câştigare a alegerilor.
”Sigur că există diferite variante, dar primul lucru e că suntem într-o coaliţie şi cel mai probabil o candidatură comună are şanse mai mari decţt două candidaturi separate”, a mai spus liderul ALDE.
În urmă cu două zile, liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, spunea că este dispus să candideze la alegerile prezidențiale de la sfârșitul anului, dar că nu „a venit încă momentul” să anunțe o decizie:"Nu pot să vă spun în momentul de față, nu pentru că ar fi secret, dar nu a venit încă momentul (...). Disponibilitatea există, nu vă faceți griji”..
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!