Nelu Tătaru a reacționat după ce profesorul Alexandru Rafila a râs cu poftă la „Marius Tucă Show” când a auzit ce a declarat ministrul despre evoluția pandemiei. „Mă bucur dacă fac pe cineva pe timp de pandemie să zâmbească”, a spus ministrul Sănătății.
Tătaru a declarat, la Timișoara, că s-ar bucura dacă reprezentantul României la OMS a înțeles ce a vrut el să transmită.
Cred că dumnealui și-a dat seama după emisiune și va încerca să explice tocmai explicațiile pe care eu le-am dat vizavi de această evoluție pe trendul ascendent, dar ascendentul manifestându-se mai mic de la o zi la alta, cu un număr mai mic de cazuri, scăzând de la o zi la alta chiar dacă este în creștere progresivă, a spus Nelu Tătaru.
Alexandru Rafila a izbucnit în râs, în timpul emisiunii „Marius Tucă Show”, la declarațiile lui Nelu Tătaru despre situația cazurilor COVID-19 în România, atunci când realizatorul l-a rugat să explice ce a vrut să spună ministrul Sănătății.
Marius Tucă a încercat să citească o primă declarație făcută de Tătaru luni, dar s-a oprit din cauza râsului, pentru că vorbele ministrului nu aveau sens. Atunci când reprezentantul României la OMS a încercat să explice ce a vrut să zică Tătaru, l-a bufnit râsul.
Suntem pe acel trend crescător, dar scăzând ca și intensitate a creșterii numărului de cazuri de la o zi la alta - nu suntem în scădere - suntem în momentul în care, dacă respectăm următoarele săptămâni niște lucruri, ar trebui să ajungem la un platou. Eu aș vrea să se stabilească la 1.200, la 1.300, dar el se poate stabili la 1.500. Dar 1.500 la 10 zile înseamnă încă 300 de cazuri în plus pe Terapie Intensivă, a declarat luni seară, la TVR, ministrul Sănătății.
Marius Tucă a citit și o altă declarație, mai veche, a ministrului, la fel de lipsită de sens.
Încă este primul val, dar noi putem transforma acest prim val într-un val cu două cocoașe, putem face o a doua cocoașă care poate fi mai violentă decât prima, în condițiile în care dacă atunci acționam în instinct de conservare, acum parcă acest instinct de conservare la o parte din concetățenii noștri nu mai există, a declarat Tătaru, la Digi 24, pe 30 iunie.
Eu cred că din toată chestiunea asta rezultă speranța unei stabilizări a situației. Când a zis de a doua cocoașă, cred că s-a referit la a doua fază, a explicat Alexandru Rafila, la finalul momentului amuzant.
Foto/video: Mediafax.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!