În viitorul apropiat, am putea controla televizorul cu mintea. Mai mulți cercetători elvețieni au creat, împreună cu un producător sud-coreean, un software care le va permite utitlizatorilor să controleze funcţiile TV-ului, cu ajutorul undelor cerebrale. Astfel, televizoarele ar putea deveni mai accesibile pentru persoanele cu dizabilităţi.
Ideea cercetătorilor elvețieni și a unui producător de televizoare din Coreea de Sud a luat naştere în urmă cu doar trei luni. Recent, compania a făcut o demonstraţie la o conferinţă de presă din San Francisco. Obiectivul final al cercetării este construcția unei interfețe creier.
Softul le-ar permite persoanelor cu dizabilități de mișcare să controleze televizorul fără telecomandă. Mai exact, să schimbe canalele sau să modifice volumul.
Inițial, cercetătorii au observat modul în care creierul se comportă atunci când utilizatorul dorește să facă ceva precum selectarea unui film. Au construit apoi un model care să permită selectarea programelor doar cu mișcări ale ochilor și undelor cerebrale.
A fost însă nevoie de o cască dotată cu 64 de senzori care a înregistrat comportamentul, iar datele despre modul în care funcționează creierul în situații diferite au ajuns într-un computer. În final a fost creat software-ul care poate reacționa la diferite comportamente ale creierului. În acest caz, controlul televizorului.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!