Theo Rose este, fără doar și poate, una dintre cele mai îndrăgite artiste de la noi din țară, iar de curând a făcut publice imagini nemaivăzute, din copilărie, de când avea doar cinci ani.
În vârstă de 28 de ani și mama unui copil de aproape doi ani, The Rose este una dintre cele mai apreciate artiste de la noi. Recent, însă, ea a făcut public o filmare veche de peste 20 de ani, în cadrul căreia era ironizată chiar de unchiul ei.
„Ce urâtă, ce boccie! Theodora, ești frumoasă?”, poate fi auzit bărbatul că îi spune lui Theo Rose, atunci în vârstă de cinci ani, ea având părul lung și fiind îmbrăcată în haine groase, de iarnă.
Theo Rose privește curioasă și abia schițează un zâmbet. Alții din jur îi spun să nu-l creadă pe unchiul ei, că ea e frumoasă.
„Am primit câteva imagini cu mine de când aveam cinci ani. Îmi face plăcere să le împărtășesc cu voi. În familia mea șicanele erau la ordinea zilei și unchiul meu nu ne slăbea deloc, dar știa și cum să ne împace. Acum e și preferatul lui Sasha (n.r. – băiețelul ei)”, a scris artista în dreptul imaginilor inedite care au făcut furori printre fani.
„Sincer, în videoclipul acesta se vede că ai avut atitudine de mică, știai ce voiai, ai avut ambiție să ajungi cine ești azi”, a reacționat un fan.
Theo Rose și Anghel Damian s-au căsătorit în secret
În 2024, Theo Rose și Anghel Damian s-au căsătorit în secret. Au avut alături o mână de oameni și au preferat să-și celebreze iubirea simplu, fără tam-tam sau prea multă atenție asupra lor. Când solista a anunțat că marele eveniment a avut loc, a dat și câteva detalii. În iunie 2023, cei doi au devenit părinții unui băiețel pe care l-au botezat Sasha.
Theo Rose și Anghel Damian și-au dorit ca nunta să fie una restrânsă, la care să participe doar familia. Astfel, nașii, părinții și frații celor doi le-au fost alături în ziua cea mare, în urmă cu trei săptămâni, atunci când cununia civilă și cea religioasă au avut loc.
„El e cu mult peste bărbații de vârsta lui, pe care i-am întâlnit până acum. Ne-am căsătorit. A fost într-o duminică. Ne-am luat nașii, părinții și frații, atât. Ne-am cununat la primărie și la biserică. A fost cea mai frumoasă nuntă la care am participat vreodată în viața mea. A fost foarte emoționant. Eu cânt foarte mult în ultima vreme. Nu mai am energie și pentru petrecerea mea, așa că a fost ca un grătar în familie”, a spus Theo Rose, în toamna lui 2024, potrivit Cancan.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!