Sofia Vicoveanca, celebra interpretă de muzică populară în vârstă de 82 de ani, a vorbit despre apartamentul din blocul cu bulină roșie în care trăiește de peste cinci decenii.
Bulina roșie pe o clădire arată că imobilul este deosebit de vulnerabil la cutremure, dar artista spune că nu se teme deloc.
„Nu mi-e frică de nimic. Mi-e frică doar de Dumnezeu, când greșesc, să mă ierte. Nu. Eu aici unde stau este un bloc foarte vechi. Stau aici, în apartamentul acesta, de 53 de ani, dar el este mai de demult.
Cred că e primul bloc făcut în Suceava. Și o vecină care stă de mai mulți ani ca mine aici mi-a spus: «Doamna Sofia, știți că avem bulină roșie?». Deci, este pericol. După ce mi-a spus vecina toată treaba aceasta, că avem bulină roșie, eu nu am stat degeaba.
M-am uitat unde este tocul la ușă mai mare, mai lat, masa… să mă strecor cumva în caz de ceva. Dar noi nu am avut cutremure. Trebuie să iau și măsuri, nu-i așa? Eu cred în toate acestea, dar trebuie să ne și păzim”, a detaliat Sofia Vicoveanca, potrivit Libertatea.
De asemenea, ea a subliniat că este mereu pe drumuri, fapt pentru care este de părere că, în cazul unui cutremur, nu va fi acasă.
„Eu am povestit asta la colegi și toți m-au întrebat: «Dar, Sofia, nu ți-e frică să stai?». Am spus: «Nu. Când o să fie cutremur, eu o să fiu plecată în turneu». Păi, dacă e să mor de cutremur, uite treci pe stradă și îți chică o cărămidă de nu știu unde în cap. Eu cred în asta. De ce să îmi bat cuie în cap fără să mă doară? Cred în asta, cum am spus, și am momente și eu când greșesc. Și atunci îl rog pe bunul Dumnezeu să mă ierte”, a mai transmis artista.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!