Acum la Digi FM Gabriel Cindea THE WEEKND - Earned It (Radio Edit)

Trecerea la ora de vară nu modifică mersul trenurilor. Anunțul făcut de CFR

tren-cfr-sorin-grindeanu-fb

Trecerea la ora de vară în activitatea de transport feroviar nu modifică mersul trenurilor, precizează CFR Călători, într-o postare pe Facebook.

Începând cu data de 26 martie 2023, în activitatea de transport feroviar se va trece la ora oficială de vară iar ora 3:00 va deveni ora 4:00, potrivit Agerpres

"Trecerea la ora de vară nu modifică mersul trenurilor în vigoare, circulaţia se va efectua conform orarului prevăzut în mersul trenurilor. Trenurile operate de CFR Călători vor circula după ora actuală (de iarnă) până în noaptea de 25/26 martie a.c. la ora 3:00, care va deveni ora 4:00. După ora 4:00, trenurile vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora oficială de vară. Trenurile operate de CFR Călători aflate în circulaţie după ora 3:00, care devine ora 4:00, îşi vor continua mersul până la staţia de destinaţie, iar în cazul în care orele de plecare ale acestor trenuri se suprapun cu orele normale de plecare în intervalul orar 4:00 - 5:00, trenurile vor pleca în ordinea rangului", precizează sursa citată.

Între staţiile de frontieră cu ţările vecine care vor face trecerea la ora de vară duminică, trenurile vor circula după graficele din mersul de tren în vigoare.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Spring 2025
nicole puya
Nicole Cherry și Puya, în matinalul Digi FM: „E vina mea” nu e doar o...
putin, trump
Vladimir Putin spune că planurile lui Donald Trump de anexare a...
myanmar (4)
Un cutremur puternic, cu magnitudinea 7,7, s-a produs în Myanmar și a...
Pe aceeași temă
Trecerea la ora de vară sau iarnă
România trece în această noapte la ora de vară. Ora 3.00 devine ora 4.00. Cum va fi afectată...
Trecerea la ora de vară sau iarnă
Când trece România la ora de vară. Ora 03.00 va deveni ora 04.00
Tren/ Shutterstock
Un tren care circula pe ruta Braşov - Bucureşti Nord a fost atacat cu pietre în zona Chitila...
Un tren expres de pasageri deraiază în Sri Lanka după ce loveşte o familie de elefanţi/ Foto: X
Un tren expres de pasageri deraiază în Sri Lanka după ce loveşte o familie de elefanţi. Șase...
Te-ar putea interesa și
A fost activat Planul Roşu de Intervenţie în Olt după ce a izbucnit un incendiu la vagonul unui tren cu 70 de călători/ Foto: News.ro
A fost activat Planul Roşu de Intervenţie în Olt după ce a izbucnit un incendiu la vagonul...
S-a surpat pământul pe liniile de cale ferată, lângă Gara de Nord Timişoara, în urma unor lucrări ale Primăriei de realizare a unui pasaj subteran
S-a surpat pământul pe liniile de cale ferată, lângă Gara de Nord Timişoara, în urma unor...
Galati,,Romania,-,December,16th,,2024:,Interregional,Cfr,Train,Arrivied
Ceferiştii ameninţă cu întreruperea activităţii dacă nu se repun în circulaţie, de la 1...
metrou bucuresti
Programul de circulaţie la metrou în perioada sărbătorilor de iarnă. Trenurile vor circula în...
Partenerii noștri
Digi24 O nouă amenințare pentru Europa: Putin pare să îl fi convins pe Trump să exploateze împreună Arctica. De ce miza este uriașă
O nouă amenințare pentru Europa: Putin pare să îl fi convins pe Trump să...
DigiSport 30.000.000€ pentru Louis Munteanu! Ioan Varga vrea să doboare orice record la CFR Cluj
30.000.000€ pentru Louis Munteanu! Ioan Varga vrea să doboare orice record...
PeRoz Alec Baldwin, declarații despre divorțul de Kim Basinger, la aproape 20 de ani: „A fost o nebunie, a fost foarte, foarte greu!”
Alec Baldwin, declarații despre divorțul de Kim Basinger, la aproape 20 de...
Film Now Lily, unica fiică a lui Rowan Atkinson, despre divorțul părinților ei, după 24 de ani de mariaj: "Am trecut prin haos și singurătate"
Lily, unica fiică a lui Rowan Atkinson, despre divorțul părinților ei...
Digi World Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele surprinzătoare ale dietei extreme
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi...
ProFM Duffy, prima apariție la cinci ani de când a dezvăluit că a fost răpită, drogată și violată. Cum arată la 40 de ani
Duffy, prima apariție la cinci ani de când a dezvăluit că a fost răpită...
Digi Life Căsnicia triplează riscul de obezitate la bărbaţi, dar nu afectează femeile. De ce se îngrașă ei mai mult după ce s-au căsătorit
Căsnicia triplează riscul de obezitate la bărbaţi, dar nu afectează...
gina pistol si smiley (2)
Ce îl enervează pe Smiley la Gina Pistol: „Nu suport”. Cei doi s-au...
Ultimele știri din matinal
feli si grasu xxl
Feli & Grasu XXL la Digi FM: „Fostu” și poveștile din spatele hitului care a cucerit publicul
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
ana dumbrava
Ana Dumbravă, campioană mondială la Counter-Strike pentru al 3-lea an consecutiv. Povestea...
Mihail WhatsApp Image 2025-01-22 at 14.13.28
Mihail despre izolarea în pădure și experiența uluitoare a colegului care a „murit” și s-a...
Ultimele știri
Daniel Băluţă/ Foto: Facebook
Daniel Băluţă, primarul Sectorului 4, anunţă că va candida pentru Primăria Capitalei: Am luat...
Croatia vs Brazil, Estadio Education City, doha, qatar - 09 Dec 2022
Dani Alves are dreptul la despăgubiri după ce a stat în arest timp de 14 luni. Despre ce sumă...
Diagnosticul care i-a schimbat viața la 36 de ani. Povestea Andrei, mamă a doi copii, în lupta...
Sezonul de croaziere în Portul Constanţa a fost deschis de nava fluvială Viking Rinda/ FOTO: Facebook
Sezonul de croaziere în Portul Constanţa a fost deschis de nava fluvială Viking Rinda. La bord...