Poliţiştii din județul Olt au făcut şase percheziţii, joi dimineaţa, la sediile unor primării şi la sediile unor firme din județ. Poliția a primit informații conform cărora autorităţile locale au cumpărat mobilier urban, dar nu l-au şi primit.
Potrivit Poliţiei Olt, se fac cercetări sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal într-un dosar penal deschis pentru abuz în serviciu.
Din primele cercetări, anchetatorii au stabilit că, în perioada 2009-2016, trei primării din județul Olt ar fi plătit aproximativ 220.000 lei pentru mobilier urban, dar că obiectele nu au fost livrate în totalitate.
„Din cercetări a reieșit faptul că, în perioada 2009-2016, trei administrații locale din județul Olt ar fi efectuat plăți în valoare de aproximativ 220.000 de lei către diverși agenți economici pentru achiziționarea de mobilier urban, existând suspiciuni că bunurile nu au fost livrate în totalitate către beneficiari”, anunţă reprezentanţii IPJ Olt.
Trei persoane urmează să fie aduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Olt pentru a fi audiate.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Foto: Jurnalul Olteniei
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!