Trei persoane au fost rănite, duminică seară, în urma unui accident produs duminică seară în municipiul Giurgiu, unde două autoturisme s-au ciocnit. Toate cele trei victime au fost preluate de ambulanţe şi transportate la spital.
Accidentul a avut loc duminică, pe şoseaua Bălănoaiei, unde două autoturisme s-au ciocnit. În urma impactului, ambele maşini au fost proiectate în afara carosabilului.
”La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Giurgiu, cu o descarcerare, o autospecială de stingere, o ambulanţă SMURD şi două SAJ. Echipajele medicale au preluat un bărbat, în vârstă de 72 de ani, şi două femei, de 31 şi 42 de ani. Toate persoanele erau conştiente şi cooperante; fiind transportate la spital”, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu, potrivit News.ro.
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, deconectând bornele de la bateriile autoturismelor. Urmează ca Poliţia să stabilească, în urma cercetărilor, împrejurările în care a avut loc evenimentul.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!