Importurile de haine din țări din afara Uniunii Europene au provenit în principal din China (30% din totalul hainelor extra-UE), Bangladesh (18%) și Turcia (12%). Urmează Regatul Unit (cu 6% din totalul hainelor extra-UE), India și Vietnam (fiecare cu 4%).
Pentru a preveni răspândirea pandemiei COVID-19 în 2020, țările din întreaga lume au luat o varietate de măsuri restrictive, care au afectat negativ comerțul internațional cu mărfuri - comerțul cu haine nefiind o excepție.
Ca urmare, importurile de îmbrăcăminte ale statelor membre UE au scăzut cu 14%, în valoare, în 2020, comparativ cu 2019, în ciuda tendinței de creștere din ultimul deceniu (cu 24% din 2010).
În timp ce UE a importat astfel haine în valoare de 69 de miliarde de euro în 2020 din state terțe, exporturile UE de haine către țări din afara UE au valorat 30 de miliarde de euro în 2020. Comparativ cu 2019, exporturile au înregistrat o scădere a valorii cu 14%, după o creștere constantă în ultimul deceniu (cu 64% față de 2010).
În 2020, haine de aproape 17 miliarde de euro au fost importate de Germania din state membre din afara UE (25% din totalul importurilor extra-UE de importuri de haine după valoare). Acest lucru face din Germania cel mai mare importator de îmbrăcăminte din UE din țări terțe, înaintea Spaniei (10 miliarde euro, 15%) și a Franței (aproape 10 miliarde euro, 14%).
În rândul statelor membre ale UE, Italia a exportat haine în valoare de 10 miliarde de euro către țări din afara UE în 2020 (33% din totalul exporturilor de haine în afara UE din valoare). Acest lucru face din Italia cel mai mare exportator extracomunitar de haine, înaintea Germaniei (5 miliarde euro, 17%), a Spaniei (4 miliarde euro, 14%) și a Franței (aproape 4 miliarde euro, 13%).
Conform datelor Eurostat, România a importat din afara UE haine de 391 de milioane de euro și a exportat de 248 de milioane de euro.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!