Salvamontiştii din județele Sibiu şi Argeş au recuperat noaptea trecută doi turişti, aflaţi în zona de creastă, aproape de lacul Bâlea. Mai devreme, doi colegi de-ai lor au reușit să ajungă în siguranță la cabană și au sunat la 112.
Toți 4 plecaseră de pe Vârful Moldoveanu către Bâlea Lac. Au fost surprinși de ninsoare, de vânt și de frig, pentru că temperatura a coborât la minus un grad, iar ei nu aveau echipament pentru o astfel de vreme. Salvamontiștii au ajuns la cei doi abia în jurul orei 2 și i-au dus la spitalul județean din Sibiu.
E vorba de un tânăr de 22 de ani și o față de 21 de ani. Ambii au fost gășiți conștienți, dar bărbatul era în hipotermie severă. A intrat în stop cardio respirator și i-au fost făcute manevre de resuscitare, potrivit şefului Salvamont Sibiu Adrian David.
Luni a început să ningă la munte, la peste 2.000 de metri altitudine, iar în zona Bâlea Lac temperaturile au scăzut până la minus 7 grade, în cursul nopţii.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!