Un bărbat din Satu Mare a primit ordin de restricție după ce și-a lovit fiul de 16 ani. Polițiștii au fost alertați chiar de soția acestuia, potrivit G4media.ro.
Conform sursei citate, polițiștii din cadrul Secției Poliție Negrești Oaș au fost sesizați luni, prin apel de urgență 112, de către o femeie, de 39 ani, din Certeze, cu privire la faptul că fiul său, de 16 ani, ar fi fost agresat fizic de către tatăl acestuia.
Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, iar oamenii legii au emis ordin de protecție provizoriu pe numele bărbatului, astfel că acesta este obligat să păstreze o distanță minimă de 100 de metri față de minor, precum și de domiciliul, respectiv instituția de învățământ pe care minorul o frecventează.
Verificările în cauză continuă în dosarul penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!