Un leu care a fugit de la circ s-a plimbat sâmbătă pe străzile oraşului italian Ladispoli, anunţul referitor la prezenţa leului fiind făcut chiar de primarul localităţii, întro postare pe Facebook.
"Un leu a scăpat de la circ. Vă rugăm să fiţi foarte atenţi şi să evitaţi călătoriile până la noi ordine", a transmis sâmbătă edilul.
El a fost criticat de localnici pentru că a permis accesul circului în oraş, cu animale sălbatice periculoase, primarul amintind că nu el este cel care dă astfel de autoizaţii şi că în urmă cu mai mulţi ani a pierdut un proces referitor la utilizarea animalelor sălbatice în spectacolele de circ, potrivit News.ro.
Şase ore mai târziu, el a transmis că leul a fost sedat şi capturat, fiind preluat de personalul circului, mulţumind Poliţiei, carabinierilor, Pompierilor, Poliţiei Locale şi Provinciale, şi tuturor voluntarilor care au participat la acţiune.
De asemenea, şi-a exprimat speranţa ca acest episod să trezească nişte conştiinţe şi să poată fi pus capăt exploatării animalelor în circuri.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!