Un medic din Deva s-a infectat cu COVID-19 de la un pacient în timpul unei endoscopii digestive. Motivul: nu a avut echipamentul necesar pentru a se proteja de noul coronavirus.
O simplă mască chirurgicală și o pereche de ochelari. Atât am avut. Și un halat de unică folosință, care se dă la vizitatori, spune doctorul Ioan Demeter.
Medicul de la Spitalul Județean este, din 30 martie, unul dintre pacienții cu COVID-19, tratați în Secția de Boli Infecțioase a spitalului.
A luat virusul de la un pacient din secția Oncologie, căruia i-a făcut o endoscopie digestivă.
E un pacient pe care, desigur, nu am putut să-l las, să nu-i pun un diagnostic și cu consecințele terapeutice care urmează după această investigație. Nu am avut la dispoziție, deși am solicitat, tot echipamentul necesar pentru o astfel de investigație care presupune existența unor aerosoli. Și atunci, trebuia să fiu în echipament de protecție ceva mai complicat decât o simplă mască chirurgicală și o pereche de ochelari, a povestit doctorul.
Fost director al DSP Hunedoara, Ioan Demeter spune că în Secția Boli Infecțioase, unde este internat, personalul medical este echipat corespunzător și „totul se desfășoară ireproșabil”.
În alte secții însă, cadrele medicale sunt tensionate pentru că fosta conducere a instituției a schimbat planurile, iar medicii nu înțeleg de ce un spital de urgență a fost transformat într-unul pentru tratarea pacienților cu noul coronavirus.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!