Medicului din Los Angeles, care a acceptat să pledeze vinovat în procesul deschis în urma morții prin supradoză a actorului Matthew Perry, star al serialului TV "Friends", i-a fost revocată licenţa de a practica medicina în urma unei decizii pronunţate de un tribunal federal american, informează AFP.
Mark Chavez, în vârstă de 54 de ani, intenţionează să recunoască faptul că a contribuit ilegal la furnizarea către actor, care a interpretat personajul Chandler în serialul devenit cult, cantităţi de ketamină, drogul aflat la originea supradozei acestuia.
Moartea starului TV, într-un jacuzzi din locuinţa sa, în octombrie 2023, i-a şocat pe fanii serialului "Friends" şi a stârnit o avalanşă de omagii la Hollywood.
Unui alt medic, Salvador Plasencia, i-a fost reproşat că a cumpărat de la Mark Chavez acea ketamină şi că i-a revândut-o apoi, mult mai scump, lui Matthew Perry. Jasveen Sangha, supranumită "regina ketaminei", este acuzată că i-a furnizat actorului doza care l-a ucis.
Procesul lor este programat să înceapă în octombrie. Mark Chavez ar urma să pledeze până atunci vinovat pentru a evita desfăşurarea procesului, la fel şi celelalte două persoane vizate de către anchetă.
Implicarea celor doi medici în acest caz a scos la lumină raporturile toxice pe care anumite celebrităţi de la Hollywood le întreţin cu medici care au misiunea de a gestiona dependenţele lor.
Ketamina, folosită uneori în mod abuziv ca stimulent sau agent care induce starea de euforie, era consumată de actorul Matthew Perry într-o manieră controlată în cadrul unor şedinţe de terapie împotriva depresiei.
Însă atunci când creşterea dozei i-a fost refuzată, actorul şi-a reactivat dependenţa în toamna anului 2023 şi a apelat la dealeri şi la medici mai puţin atenţi, potrivit Parchetului federal american.
O reprezentantă a agenţiei antidrog americane a spus că Salvador Plasencia şi Mark Chavez sunt doctori "fără scrupule" care "au încălcat Jurământul lui Hipocrate".
Serialul "Friends", un adevărat fenomen cultural difuzat între anii 1994 şi 2004, a marcat o întreagă generaţie de telespectatori, prezentând peripeţiile unui grup de prieteni din New York. Dar, în culisele acestei producţii TV, Matthew Perry şi-a ascuns mult timp problemele cu care se confrunta în realitate adoptând comportamentul personajului său jovial, Chandler. Starul american s-a luptat multă vreme cu dependenţa de medicamente şi de alcool, transmite Agerpres care citează AFP.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!