Un profesor de sport din Alba Iulia a fost trimis în judecată pentru corupere sexuală de minori și purtare abuzivă. Bărbatul este acuzat că atingea indecent elevele și îi jignea pe copii.
În urmă cu un an, părinții mai multor elevi de la Școala Gimnazială „Vasile Goldiș” s-au plâns conducerii unității de învățământ de comportamentul dascălului.
Viorel Oargă i-ar fi numit pe elevi „grăsani, incapabili, proști și idioți”. Pe fete, în schimb, le-ar fi îmbrățișat și mângâiat.
Profesorul lucrează de peste 20 de ani la respectiva școală și are o vechime de peste 40 de ani în învățământ. El nu ar fi la prima abatere. În 2012, a fost condamnat la 4 luni cu suspendare pentru lovirea unor copii cu mătura.
Totul a pornit de la sesizările părinților care au reclamat că profesorul are un limbaj și un comportament neadecvat față de elevi. Limbaj vulgar, jigniți copiii, făcuți în toate formele. Vorbim de copii cu vârste cuprinse între 8 și 11 anii, că ar pipăi fetele, că le-ar vorbi vulgar, are un limbaj care denotă tentă sexuală, declara atunci Ramona Popa, directorul Școlii „Vasile Goldiș”.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!