Un tânăr de 21 de ani a fost rănit, luni, după ce pe maşina în care se afla a căzut o bucată de gheaţă desprinsă de pe prelata unei remorci şi i-a spart parbrizul.
"Luni, 13 noiembrie, pe drumul naţional 1 H, în localitatea sălăjeană Hereclean, un bărbat de 54 de ani, din comuna Ciucea, judeţul Cluj, în timp ce conducea, pe direcţia Vârşolţ - Hereclean, un ansamblu de vehicule format dintr-o autoutilitară cu semiremorcă, în împrejurări ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, nu ar fi curăţat de gheaţă prelata semiremorcii, o bucată de gheaţă s-ar fi desprins de pe prelată, ar fi căzut şi ar fi spart parbrizul unui autoturism, condus regulamentar, din sensul opus de circulaţie, de un bărbat de 33 de ani, din comuna Ip, judeţul Sălaj. În urma evenimentului rutier, un tânăr de 21 de ani, pasager în autoturism, a suferit leziuni uşoare, pentru îngrijirea cărora a fost transportat la spital", se arată, marţi. într-o informare de presă a Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, potrivit Agerpres.
Potrivit sursei citate, după producerea evenimentului rutier, conducătorul ansamblului de vehicule şi-a continuat deplasarea, fiind identificat ulterior pe raza judeţului Maramureş.
Poliţiştii rutieri continuă cercetările într-un dosar penal întocmit sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă şi pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor producerii evenimentului rutier.
Poliţia Rutieră reaminteşte faptul că pătrunderea pe drumurile publice modernizate cu un vehicul care are pe roţi sau pe caroserie noroi ce se depune pe partea carosabilă ori din care cad sau se scurg produse, substanţe sau materiale ce pun în pericol siguranţa circulaţiei, constituie contravenţie şi se sancţionează cu 9 până la 20 de puncte-amendă.
Totodată, una dintre obligaţiile conducătorului autovehiculului este de a verifica funcţionarea sistemului de lumini şi de semnalizare, a instalaţiei de climatizare, să menţină permanent curate parbrizul, luneta şi geamurile laterale ale autovehiculului, tractorului agricol sau forestier, precum şi plăcuţele cu numărul de înmatriculare sau înregistrare ale autovehiculului, tractorului agricol sau forestier şi remorcii.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!