Acum la Digi FM Nono Semen CARO EMERALD - A night like this

Un transplant hepatic și două renale au fost realizate cu succes în București și în Iași. Trei persoane au primit șansa la o nouă viață

Medical,Team,Of,Surgeons,In,Hospital,Doing,Minimal,Invasive,Surgical
Credit foto: Shutterstock

Echipele medicale de la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti au realizat, duminică, o prelevare de organe de la un pacient aflat în moartea cerebrală, cu acordul familiei acestuia, iar doctorii de la Institutul Clinic Fundeni şi Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” Iaşi au efectuat un transplant hepatic şi două transplanturi renale, în cursul aceleiaşi zile, pe trei pacienţi.

Gestul altruist al unei familii salvează vieţile altor semeni necunoscuţi aflaţi în suferinţă. Prin bunătate şi mărinimie au schimbat destinele altor oameni, înfăptuind o minune pentru ei.Transplantul înseamnă viaţă! Un week-end la datorie pentru echipele medicale implicate în activitatea de transplant, care au făcut din nou un adevărat maraton pentru salvarea de vieţi: trei pacienţi au primit o nouă şansă la viaţă în urma intrevenţiilor de transplant hepatic şi renal, realizate în cursul zilei de duminică, 4 iunie. Acest lucru nu ar fi fost posibil fără gestul altruist făcut de o familie care, deşi a pierdut pe cineva foarte drag, a fost de acord cu donarea de organe şi nici fără efortul deosebit al echipelor medicale implicate în activitatea de transplant, de la donare la transplant”, arată postarea de luni, pe pagina de Facebook a Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti, potrivit News.ro. 

Potrivit sursei citate, duminică dimineaţă la Spitalul Clinic de Urgenta Bucuresti a fost realizată o nouă intervenţie de prelevare de organe, „prin bunăvoinţa familiei unui pacient aflat în moarte cerebrală, care a fost de acord să doneze organele rudei lor”.

„Cu responsabilitate şi profesionalism, echipa ATI a spitalului Floreasca coordonată de Prof.Dr. Ioana Grinţescu şi Conf.Dr. Liliana Mirea, alături de coordonatorul de transplant - Dr. Rosana Turcu, au făcut posibil să fie pornite resorturile speranţei pentru alţi pacienţi. Mulţumim cu profund respect şi recunoştinţă familiei donatorului pentru gestul suprem de altruism, precum şi echipelor medicale care au făcut posibilă salvarea celor pentru care transplantul reprezintă unica şansă la viaţă. Intervenţiile de prelevare ale organelor au fost realizate de echipele chirurgicale ale Institutului Clinic Fundeni - condusă de Dr. Guenadiy Vatachki pentru ficat şi Spitalului Clinic “Dr. C.I. Parhon” Iaşi – condusă de Dr. Daniel Andone pentru rinichi”, mai indică postarea de pe reţeaua de socializare.

Echipele de medici de la Institutul Clinic Fundeni şi Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” din Iaşi au mai realizat un transplant hepatic şi, de asemenea, pe alţi doi pacienţi au fost făcute transplanturi renale.

Efortul lor a fost preluat mai departe de echipele de transplant ale Institutul Clinic Fundeni şi Spitalul Clinic Dr. C I Parhon, Iasi , acolo unde armate de profesionişti de elită şi-au pus în slujba pacienţilor întreaga lor pricepere şi măiestrie. Astfel, încă o viaţă este salvată în urma intervenţiei de transplant hepatic, realizată de echipa chirurgicală condusă de Prof.Dr. Vladislav Braşoveanu, cu suport ATI – Dr. Esenia Calancea, Dr. Elena Badea. Alţi doi pacienţi vor primi o viaţă mai bună datorită transplanturilor renale realizate de echipele chirurgicale conduse de Dr. Cornel Moroşanu, Dr. Adelina Miron şi Dr. Cătălin Constandache, alături de echipa ATI – Dr. Liviu Antohi, Dr. Andi Tofan şi Dr. Adrian Martin”, conchide sursa menţionată.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
dan t (1)
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Fall 2024
tudor chirila
Tudor Chirilă, reacție după documentarul lansat de Recorder: „Îmi dau...
Echipa națională de fotbal a României
Echipa naţională a României joacă ultimul meci din acest an...
După ce au promis să „facă America sănătoasă”, Trump şi Kennedy Jr s-au înfruptat cu burgeri şi cartofi prăjiţi/ Foto: Instagram
După ce au promis să „facă America sănătoasă”, Trump şi Kennedy Jr...
Pe aceeași temă
group of doctor surgery in operation room
Dezvoltarea unei noi platforme informatice în domeniul transplantului de organe, aprobată de...
Doctor's,Hands,In,Gloves,,Medical,Gloves,,Surgeon's,Hands
Şase chirurgi şi o asistentă de la Spitalul Municipal Timişoara, cercetaţi sub control...
medici spitalul sf pantelimon bucuresti (4)
Grevă spontană a medicilor de la ATI de la Spitalul Pantelimon. Șefa secției spune că toți își...
explozie dedeman botosani (2)
Explozia de la magazinul de bricolaj din Botoșani. Cei doi pacienţi internaţi la Floreasca...
Te-ar putea interesa și
Al Di Meola
Celebrul chitarist american Al Di Meola, dedicaţie specială la concertul de la Sala Palatului...
Medical,Staff,Working,At,The,Hospital:,Doctor,And,Nurse,Checking
Doi medici de la Spitalul Clinic CF2 din Bucureşti, trimiși în judecată pentru fals...
Operație/ Shutterstock
Primul pacient din lume căruia medicii i-au transplantat un rinichi de porc modificat genetic...
The,Old,Patient,Man,Hand,Is,Holding,Guard,Rails,Of
Doi angajaţi de la Spitalul Bârlad, filmaţi când bruscau un pacient, sancţionaţi cu desfacerea...
Partenerii noștri
Digi24 Noi imagini cu rachetele balistice care au lovit Dnipro. Rusia susține că a învins „întreaga campanie pentru 2025” a armatei ucrainene
Noi imagini cu rachetele balistice care au lovit Dnipro. Rusia susține că...
DigiSport Manchester City - Tottenham, LIVE VIDEO, 19:30, Digi Sport 1. Radu Drăgușin e anunțat titular contra campioanei en-titre
Manchester City - Tottenham, LIVE VIDEO, 19:30, Digi Sport 1. Radu...
PeRoz Îi despart 30 de ani, dar abia așteaptă să facă nunta: "Romeo și nepoata lui". În ciuda criticilor, spun că sunt unul pentru celălalt
Îi despart 30 de ani, dar abia așteaptă să facă nunta: "Romeo și nepoata...
Film Now Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi puștiul din „Karate Kid”
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul...
Digi World Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost dificil să ne privim în ochi"
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă...
Stirile Kanal D La ce oră se deschid secțiile de votare pentru alegerile prezidențiale 2024? Turul 1 are loc duminică, 24 noiembrie
La ce oră se deschid secțiile de votare pentru alegerile prezidențiale...
ProFM Mândria supremă a Antoniei sunt copiii ei: "Cea mai mare realizare a mea". Reacțiile urmăritorilor: "Ce frumoși și ce seamănă cu tine!"
Mândria supremă a Antoniei sunt copiii ei: "Cea mai mare realizare a mea"...
Digi Life Suma record pentru care a fost vândut ceasul oferit căpitanului care a salvat peste 700 de pasageri de pe Titanic
Suma record pentru care a fost vândut ceasul oferit căpitanului care a...
Ultimele știri din matinal
dr savu 4
Cum să ne adaptăm la trecerea la ora de iarnă. Sfaturile doctorului Marius Sava
marcel ciolacu matinal digi fm
Marcel Ciolacu, în direct la Digi FM, când a fost rugat să-și facă o descriere în engleză: "Am...
florin negrutiu 1 oct
Florin Negruțiu, despre dezastrul PNRR: PSD-ul antireformist, prins între USR și Comisia...
anul nou care n-a fost - mihai calin nicoleta hancu
„Anul Nou care n-a fost”, povestea filmului premiat la Veneția. Interviu cu actorii Nicoleta...
Ultimele știri
Village,Sign,Of,Schengen,In,Luxembourg
Viktor Orban: Votul privind aderarea României şi Bulgariei la Schengen terestru va avea loc pe...
Cluj-napoca,,Romania,-,November,10,2019:,Polling,Stations,For,Presidential
Alegeri prezidenţiale 2024. AEP: Până sâmbătă la ora 3:00 s-au prezentat la urne în diaspora...
Snow in Paris
Haos în Franţa, din cauza vremii. 200.000 de gospodării nu au electricitate, iar ninsoarea a...
elena lasconi
Alegeri prezidențiale 2024. Elena Lasconi e sigură că intră în turul 2: "Voi câștiga...