Premierul Viorica Dăncilă a anunțat că plecarea lui Carmen Dan nu este singura schimbare din Guvern. Pe de altă parte, întrebată de jurnaliști dacă demisia ministrului de Interne vine în urma unor presiuni făcute de la Cotroceni, premierul Viorica Dăncilă a negat.
Carmen Dan și-a depus mandatul de ministru de Interne. Nu are ce să-și reproșeze, a spus ea, a acceptat decizia politică a partidului, dar a reproșat argumentul „presiunea străzii", care anul trecut nu a contat, dar acum contează. Ministrul demisionar i-a transmis urări de succes senatorului Nicolae Moga, despre care se zvonește că i-ar lua locul.
Carmen Dan a mai declarat că nu își reproșează nimic, spunând că „PSD a cedat în fața lui Klaus Iohannis”.
În replică, premierul Viorica Dăncilă spune că este dezinformată Carmen Dan, negând că social-democrații au cedat la presiunea președintelui de a o schimba din funcție.
„Eu cred că unii membri ai partidului nostru nu au învățat nimic și au crezut că, dacă ies în spațiul public înainte de a vorbi în forul statutar, îi va aprecia cineva. Poate îi va (vor - n.r.) aprecia cei care vor răul acestui partid, dar eu cred că, atunci când ești atașat unui partid, declarațiile trebuie să le faci întîi în interiorul partidului, apoi ieși public. Se vede că interesul personal pentru unii este mai mare decât interesul politic”, a explicat Viorica Dăncilă.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!