Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a mers duminică seară pe aeroportul Otopeni după ce a aflat de situația celor 36 de muncitori din Sri Lanka aduși cu două autocare din Botoșani. Acestora li s-a promis că pot pleca acasă, după ce au fost concediați de angajator.
„Cert este că îmi ridic un semn de întrebare cu privire la plecarea lor de acolo către București, în condițiile în care nu era clară posibilitatea de a fi îmbarcați. Rămâne să ne lămurim mâine (luni - n.r.) împreună cu colegul nostru, prefectul de Botoșani, și vom face declarații”, a promis jurnaliștilor, duminică seara, ministrul Violeta Alexandru.
Ea a anunțat că a început verificarea condițiilor în care au fost concediați muncitorii din Sri Lanka. „Înțeleg că le-a fost întrerupt contractul de muncă la o firmă din Botoșani. Până ne lămurim asupra condițiilor în care s-au întrerupt aceste contracte, prin Inspectoratul Teritorial de Muncă Botoșani, care are de la mine dispoziție să verifice lucrurile, opiniile sunt împărțite”, a spus Violeta Alexandru. „Este o situație-limită. Înțeleg, din primele informații, că în Botoșani, relația dintre dânșii și angajator nu era cea mai bună în această perioadă. Eu sunt convinsă că trebuie ascultate ambele părți și n-aș vrea să trag niște concluzii pripite”, a declarat ministrul.
După ce au discutat cu Violeta Alexandru, o parte dintre muncitori vor să continue să lucreze în România și își doresc să găsească o altă oportunitate de angajare. Alții își doresc să ajungă acasă. Ministrul promite că va găsi soluțiile potrivite. „Astă seară (duminică - n.r.) mi se pare civilizat să-i lăsăm să se odihnească, să se gândească bine ce vor să facă mai departe, iar eu și domnul prefect vom veni aici mâine și vom lua o decizie împreună cu dânșii”, a spus Violeta Alexandru.
Muncitorii din Sri Lanka au fost angajați la o fabrică de confecții din comuna Mihai Eminescu, din județul Botoșani. Au intrat în carantină după ce unul dintre ei a făcut COVID-19 și, după trei săptămâni, au fost concediați. Este neclar în acest moment cine le-a promis că se vor întoarce acasă. Transportul cu două autocare către Aeroportul Otopeni ar fi fost organizat de Prefectura Botoșani.
Sri Lanka are aeroporturile închise, iar oamenii ar fi putut pleca doar cu o cursă charter care, însă, nu era pregătită duminică și nimeni de la aeroport nu știa nimic despre așa ceva.
În cele din urmă, muncitorii au fost duși la un hotel din apropiere, după intervenția ministrului muncii.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!