Patru pescari din Sri Lanka au murit, iar alţi doi sunt în stare critică după ce au consumat un lichid necunoscut din sticle pe care le-au găsit în timp ce se aflau pe mare, informează BBC.
Persoanele respective se aflau într-o călătorie pentru pescuit când au găsit sticlele la aproximativ 320 de mile marine de Tangalle, un oraş de pe coasta de sud a insulei.
Forţele navale din Sri Lanka au precizat că pescarii au băut din sticle crezând că acestea conţineau alcool, scrie News.ro.
Directorul general al Departamentului pentru pescuit şi resurse acvatice din Sri Lanka, Susantha Kahawatte, a declarat că marina militară încearcă să îi aducă înapoi la ţărm. Acesta ar fi declarat că marina acordă îngrijiri medicale bărbaţilor aflaţi la bordul navei de pescuit - numită Devon - din cauza îngrijorării că nu există suficient timp pentru a-i readuce pe uscat pentru tratament.
Kahawatta a declarat pentru postul naţional de ştiri Ada Derana că pescarii au distribuit o parte din sticle altor echipaje care operează în zonă. El a adăugat că se încearcă notificarea acestor echipaje.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!