Premierul Viorica Dăncilă a vorbit azi, la începutul ședinței de Guvern, despre cazul fetiței din Mehedinți, luată de acasă cu forța pentru adopție. Șefa Guvernului a declarat că Sorina este consiliată și de un specialist din cadrul Asistenței Sociale.
Prim-ministrul a anunțat că anchetele demarate în acest caz, care a revoltat o țară întreagă, vor continua.
Mai sunt multe întrebări cu privire la acest caz de adopție care trebuie să primească un răspuns. Multe dintre aceste aspecte trebuie să fie lămurite și ca urmare a verificărilor și a acțiunilor dispuse de CSM și Ministerul Public. Autoritățile sunt preocupate pentru a găsi cea mai bună soluție pentru copil și pentru a oferi răspunsurile așteptate de întreaga societate. Sorina trebuie să știe că nu este singură că alături de ea suntem foarte mulți români preocupați de soarta ei. Cu toții ne dorim să treacă peste aceste momente dificile și vom face tot ce este posibil ca să îi fie bine, a precizat Viorica Dăncilă.
Judecătoria Drobeta Turnu Severin va trebui să decidă dacă fetița de 8 ani, luată cu mascații de la foștii asistenți maternali care au crescut-o, va avea sau nu interdicție de părăsire a țării, după ce Tribunalul Mehedinţi a declinat competența.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!