Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat o lege, publicată marţi, care îi va oferi imunitate juridică pe termen lung, informează agenția DPA, preluată de Agerpres.
Legea prevede că Vladimir Putin şi familia sa sunt protejaţi în faţa inculpării şi urmăririi penale chiar şi după ce preşedintele îşi va încheia mandatul.
Anterior legii, liderii ruşi nu se bucurau de imunitate juridică decât pe durata mandatului. Noua lege face mai complicată ridicarea imunităţii unui lider, implicând o procedură mai complexă şi îndeplinirea mai multor condiţii.
Ridicarea imunităţii unui lider este posibilă doar dacă acesta este suspectat de înaltă trădare sau de comiterea unei infracţiuni grave.
Procedura trebuie introdusă de Duma de Stat, camera inferioară a Adunării Federale a Rusiei, iar decizia finală va reveni camerei superioare, Consiliul Federal.
În timpul verii, preşedintele Putin a promulgat un set de amendamente constituţionale controversate care îi vor permite să rămână la putere până în 2036.
Până în prezent, liderul de la Kremlin nu a comunicat intenţia de a candida pentru un nou mandat la scrutinul prezidenţial din 2024.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!