O influenceriță a fost „atacată” de o ciorbă aruncată de la geam: În țara asta pe noi o să ne omoare gunoiul
Corina Băcanu, creator digital, a povestit, pe contul său de Facebook cum a fost „atacată” de o ciorbă sau o tocăniță aruncată de la geam. Totuși, a avut noroc pentru că o „bucată mare de os de vită” i-a trecut, la propriu, pe lângă ureche și nu a lovit-o în cap. Corina spune că „în țara asta pe noi o să ne omoare gunoiul” și că „ne lipsește dorința de a fi curați”. Totuși, ea își păstrează speranța „doar datorită antreprenorilor și companiilor cărora le pasă de oraș”.