Jurgen Klopp, emoționat după victoria în fața lui Manchester United: „Fără cuvinte!”
Liverpool a obținut o frumoasă victorie în duelul cu Manchester United (7-0), iar Jurgen Klopp a fost vizibil emoționat la finalul partidei.
Liverpool a obținut o frumoasă victorie în duelul cu Manchester United (7-0), iar Jurgen Klopp a fost vizibil emoționat la finalul partidei.
Marea Britanie se confruntă cu o criză a legumelor. Atfel, The Financial Times a făcut o vizită la Piaţa Obor din Bucureşti, „cea mai mare din ţară”. Jurnalista Erica Wagner de la FT povestește că Piaţa Obor a devenit una dintre favoritele ei din Europa şi povesteşte cât de încântată a fost să găsească salată, urzici și lobodă.
Ion Iliescu, fost preşedintele României între anii 1992-1996 şi 2000-2004, împlineşte, 93 de ani. Fostul șef al statului nu a mai avut nicio apariție publică din martie 2017, când a mers la Parchetul General, fiind citat de procurori în dosarul Revoluţiei, în care a fost trimis în judecată pentru infracţiuni contra umanităţii.
Oana Matache, sora Deliei, a divorțat de soțul ei și are o relație cu un alt bărbat, fapt care a stârnit un scandal în familia sa. Mama Oanei, Gina Matache, nu este de acord cu deciziile luate de aceasta în ultima perioadă și nici nu aprobă relația cu Radu Siffredi, noul iubit al acesteia.
După decesul lui Mihai Șora, în familia sa a apărut un scandal. Tom Șora, fiul filosofului, stabilit în Germania, spune că a fost izolat de tatăl său și că acesta a început relația cu Luiza Palanciuc, deși nu divorțase de mama sa, poeta Mariana Șora.
Organizatorii anunță toate opțiunile de transport și programul complet al autobuzelor care vor circula din Brașov și Râșnov spre Poiana Brașov în perioada festivalului
Andrew și Tristan Tate sunt susținuți de Anamaria Prodan. Ea afirmă că legea trebuie făcută în sala de judecată, cu probe, nu la televizor.
Ședință cu îmbrânceli în Parlamentul de la Chișinău. Spiritele au fost încinse de proiectul de lege pentru înlocuirea sintagmei „limba moldovenească” cu sintagma „limba română” în textul legilor Republicii Moldova și în Constituție.