Radu Paraschivescu a analizat decizia lui Dacian Cioloș de a-și face un nou partid, după ce și-a dat demisia din USR. La Matinalii Digi FM, Radu a spus că această mișcare este una „riscantă din toate punctele de vedere” și că se îndoiește că îi va reuși fostului lider USR să facă ce și-a propus.
„Au existat întrebări - nu cumva omul are o temă? Cred că nu sunt întrebări cu acoperire. Pur și simplu, Dacian Cioloș e animat de bune intenții, doar că bunele intenții nu se concretizează.
E foarte riscant din mai multe puncte de vedere. Unu, pentru că fără o imagine excepțională în media, partidul ăsta nu va face breșă, or USR-PLUS nu a avut o imagine excepțională în media. Pe de altă parte, USR e acum la 9%. Ce se va întâmpla după ce REPER s-a desprins? La cât se va coborî? Prin urmare, calculele politice îmi miros a sinucidere. Înțeleg dorința lui Dacian Cioloș de a articula un partid cu oameni credibili și care să nu fie supuși presiunilor. Cred, pe de altă parte, că domnul Dacian Cioloș este un mic control freak și vrea să aibă toate frâiele, să decidă, să pună oameni, dar nu este o mișcare prudentă la ora asta.
Acolo în interior este un meci al orgoliilor, se știe foarte bine. Se știe că relațiile dintre Dacian Cioloș și Dan Barna nu au fost întotdeauna frumoase, trandafirii, tandre. Dar, trăgând linie, mie mi se pare un calcul imprudent și pentru Dacian Cioloș și pentru ceea ce ar trebui să fie partidul acela nou. Mă îndoiesc că va reuși să facă ce și-a propus.”, spune Radu Paraschivescu.
Vezi aici întreaga sa analiză:
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!