Radu Paraschivescu a vorbit, la Matinalii Digi FM, despre cel mai greu moment al său. El a povestit că moartea tatălui reprezintă „momentul de maximă cumpănă” și că îl caută și azi prin casă și vorbește cu el.
„Momentul cel mai greu a fost moartea tatălui meu, de la care se împlinesc acuș 7 ani. Acolo nu a avut cine să mă consoleze și nu are. Tata a trăit peste 94 de ani. E ca și cum l-aș fi pierdut la 30. Încercarea pe care am făcut-o eu de a depăși momentul a fost să scriu o carte. Am scris-o și am crezut că asta măcar parțial rezolvă problema. N-a rezolvat-o. Îl caut și azi prin casă, deși nu locuiam împreună. Vorbesc și azi cu el. Sigur, dacă mă vede cineva prin casă vorbind cu voce tare cu cineva care a murit cu niște ani în urmă, își poate pune probleme cu privire la condiția mea medicală.
Dar pe lângă că vorbitul singur face bine, spun oameni de cpacialitate, este o formă de a-l căuta în continuare știind că n-o să-l găsesc. Dar pentru mine e important să continui căutarea și să mă mai uit, din când în când, în cartea asta, de la care am sperat că va acoperi pierderea, măcar parțial. Nu, n-a acoperit-o câtuși de puțin. Prin urmare, momentul de maximă cumpănă este ăsta și este un moment nerezolvat. Și dacă nu l-am rezolvat până acum, probabil că mă voi duce dincolo cu el nerezolvat.”, spune Radu Paraschivescu.
Vezi aici întregul video:
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!