A fost găsit avionul în care se aflau Emiliano Sala și David Ibbotson, potrivit Sky News. Pilotul și fotbalistul sunt încă dați dispăruți.
O barcă a descoperit epava aeronavei pe fundul Canalului Mânecii, susține David Means, exploratorul marin care s-a ocupat de operațiunea de căutare.
Inițial, după doar două zile de la dispariția avionului, căutările au fost oprite, dar reluate la scurt timp. Cei de la Biroul de Investigații și Analiză din Franța au anunțat că prima bucată de scaun a fost descoperită luni, 28 ianuarie 2019, pe o plajă din apropiere de Surtainville, în peninsula Cotentin, în timp ce al doilea scaun ar fi fost găsit mai târziu, dar în aceeași zi și în aceeași zonă.
Aparatul de zbor în care se afla fotbalistul a dispărut pe data de 21 ianuarie de pe radare deasupra Canalului Mânecii. Tânărul ar fi avut o presimţire, familia a dezvăluit ce mesaj a trimis după ce a urcat în avion.
„Frate, sunt mort! Am fost la Nantes și am făcut diverse lucruri, iar acum sunt într-un avion care pare că va cădea și se va face bucăți. Mă duc la Cardiff, unde mâine după-amiază încep treaba cu noua echipă. Cum merg lucrurile cu tine?
Dacă într-o oră și jumătate nu ai noutăți de la mine... Nu știu dacă vor trimite pe cineva să ne caute pentru că nu ne vor găsi... Ce frică îmi e”, este mesajul pe care Sala l-a trimis către prietenul său.
Sportivul tocmai fusese transferat de la FC Nantes la Cardiff City, pentru 17 milioane de euro. Este cel mai mare transfer făcut vreodată de echipa din Ţara Galilor.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!