Acum la Digi FM Nono Semen OCEANA - Cry cry

Academia Română se opune autonomiei Ținutului Secuiesc: Încalcă flagrant Constituția

Academia Română

Academia Română respinge propunerea legislativă privind „Statutul de autonomie al Ținutului Secuiesc” și susține că aceasta încalcă flagrant Constituția României. Instituția dezaprobă aplicarea procedurii de aprobare tacită, în cazul Camerei Deputaților, și cere respectarea legii fundamentale a țării. 

„Anunțul trecerii prin aprobare tacită, de către Camera Deputaților a proiectului de lege depus de UDMR privitor la autonomia așa-numitului Ținut Secuiesc – entitate inexistentă în structurile administrativ teritoriale ale României – creează o situație fără precedent în procesul legislativ din țara noastră. În urma evoluției istorice din Epoca Modernă, realitățile etno-demografice din zona aflată în atenție nu mai corespund cu structurile medievale, când a funcționat o asemenea regiune. România a asigurat prin lege un statut al tuturor comunităților etnice de pe teritoriul său, statut deplin acceptat și aprobat de Uniunea Europeană, din care țara noastră face parte”, notează Academia Română.

Inițierea și adoptarea unui proiect de lege care să consacre concepte juridice și să promoveze realități politico-administrative precum „autonomie teritorială”, „comunitate autonomă”, „regiune autonomă”, „ordine administrativă autonomă”, „statut de autonomie” etc. contravin în mod flagrant dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Constituția României privind caracterul unitar al statului român, precum și dispozițiilor constituționale privind organizarea administrativ-teritorială și administrația publică, subliniază forul cultural și științific.

Conform acestuia, potrivit art. 152 alin. (1) din Constituție, caracterul unitar și indivizibil al statului român nu poate forma obiectul revizuirii legii fundamentale.

Proiectul privind autonomia Ținutului Secuiesc a trecut de Camera Deputaților fără dezbatere sau vot. Potrivit documentului, Ținutul Secuiesc, care ar urma să fie compus din județele Covasna, Harghita precum și „scaunul istoric Mureș”, ar avea un președinte cu mandat de patru ani.

Inițiativa a iscat scandal în rândul politicienilor. Liderul deputaților PNL susține că autonomia Ținutului Secuiesc reprezintă un troc politic al PSD-UDMR. Pe de altă parte, Marcel Ciolacu anunță pe Facebook că PSD nu susține acest proiect legislativ.

Președintele Klaus Iohannis a lansat un atac dur la adresa social-democraților, pe care i-a acuzat că „vor să dea Ardealul ungurilor”: Este incredibil unde s-a ajuns cu acest PSD, ce înțelegeri se fac în Parlamentul României.

Senatorii s-au întrunit astăzi (miercuri, n.r.), într-o ședință de plen de urgență pentru a respinge proiectul.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Spring 2025
nicole puya
Nicole Cherry și Puya, în matinalul Digi FM: „E vina mea” nu e doar o...
putin, trump
Vladimir Putin spune că planurile lui Donald Trump de anexare a...
myanmar (4)
Un cutremur puternic, cu magnitudinea 7,7, s-a produs în Myanmar și a...
Pe aceeași temă
Scandal în Parlamentul Serbiei/ Foto: X
Scandal în Parlamentul Serbiei. Opoziția a aprins fumigene în sala de ședință și a vărsat apă...
Bucharest, Romania. 1st Oct, 2024: Toni Grebla, president of the Romanian Permanent Electoral Authority (AEP), hold a press conference about the preparations made by the institution for the presidential and parliamentary elections. Romanians are called to
Revocarea din funcţie a şefului AEP, Toni Greblă, aprobată de Parlament
Arestat/ Shutterstock
Un străin a provocat scandal și a distrus bunuri dintr-o sucursală bancară din Sectorul 6 al...
Livratori de mâncare atacați cu lopeți, indicatoare rutiere și o seceră de mai mulți oameni/ Foto: Captură video Facebook
Scandal într-un parc din București. Trei livratori de mâncare au fost atacați cu lopeți...
Te-ar putea interesa și
Highway,2,Bucharest,-,Constanta,,Romania,-,10,August,,2021:
Două fete s-au bătut într-un loc de joacă din Constanţa. Poliția a deschis o anchetă
Poliție/ Shutterstock
Scandal pe o stradă din Pantelimon, după o şicanare în trafic. Mai mulţi bărbaţi s-au bătut...
Semn de mașină de taxi
Scandal în Craiova. Doi taximetriști s-au bătut pentru un loc de parcare
Camera Deputaților
Camera Deputaților se reunește luni dimineață pentru a-și alege președintele
Partenerii noștri
Digi24 O nouă amenințare pentru Europa: Putin pare să îl fi convins pe Trump să exploateze împreună Arctica. De ce miza este uriașă
O nouă amenințare pentru Europa: Putin pare să îl fi convins pe Trump să...
DigiSport FC Botoșani - Farul Constanța, LIVE VIDEO, 14:30, la DGS 1. Moldovenii, fără eșec acasă de trei luni
FC Botoșani - Farul Constanța, LIVE VIDEO, 14:30, la DGS 1. Moldovenii...
PeRoz Alec Baldwin, declarații despre divorțul de Kim Basinger, la aproape 20 de ani: „A fost o nebunie, a fost foarte, foarte greu!”
Alec Baldwin, declarații despre divorțul de Kim Basinger, la aproape 20 de...
Film Now Până și unii fani cred că această serie de acțiune s-a prelungit la nesfârșit: "Dacă ai cheltuit 200 de milioane și faci un miliard, cine o să ne spună să ne oprim?!"
Până și unii fani cred că această serie de acțiune s-a prelungit la...
Digi World Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele surprinzătoare ale dietei extreme
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi...
ProFM Duffy, prima apariție la cinci ani de când a dezvăluit că a fost răpită, drogată și violată. Cum arată la 40 de ani
Duffy, prima apariție la cinci ani de când a dezvăluit că a fost răpită...
Digi Life Căsnicia triplează riscul de obezitate la bărbaţi, dar nu afectează femeile. De ce se îngrașă ei mai mult după ce s-au căsătorit
Căsnicia triplează riscul de obezitate la bărbaţi, dar nu afectează...
Romanian,Police,(politia,Rutiera),Car,Parked,Along,The,Street,In
O femeie a ajuns la spital după ce a fost lovită de o bucată de material...
Ultimele știri din matinal
feli si grasu xxl
Feli & Grasu XXL la Digi FM: „Fostu” și poveștile din spatele hitului care a cucerit publicul
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
ana dumbrava
Ana Dumbravă, campioană mondială la Counter-Strike pentru al 3-lea an consecutiv. Povestea...
Mihail WhatsApp Image 2025-01-22 at 14.13.28
Mihail despre izolarea în pădure și experiența uluitoare a colegului care a „murit” și s-a...
Ultimele știri
Peter Marks/ Profimedia
SUA: Șeful departamentului de vaccinuri al FDA, forțat să demisioneze. Presa indică posibile...
Eclipsă Soare/ Shutterstock
Soarele se întâlneşte cu Luna pentru o eclipsă parţială. Unde este vizibilă în România
Jeff Bezos și Lauren Sanchez
Jeff Bezos îşi face nuntă de trei zile la Veneţia, după modelul lui George Clooney. Donald...
Ioan Crişan
Fiica afaceristului Ioan Crişan, ucis în explozia maşinii, şi doi complici, trimişi în...