A fost înregistrată o nouă candidatură la şefia DNA, a treia. Este vorba despre Gabriela Scutea, printre altele fost adjunct al Laurei Codruţa Kovesi, pe toată perioada mandatelor de procuror general ale acesteia, 2006 - 2012, plus un an în care la Parchetul General a fost Tiberiu Nițu.
Până acum, și-au mai despus candidatura Paula Tănase, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, si Nicolae Lupulescu. El activează la Secţia Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie si a fost detaşat la MApN, din 2016, pentru trei ani.
Lista procurorilor care îndeplinesc condiţiile legale de participare la selecţie va fi anunțată pe 29 august, iar între 3 si 5 septembrie, candidaţii selectaţi vor susține interviurile cu ministrul Justiţiei.
Apoi, pe 6 septembrie, ar trebui să aflăm rezultatele selecției.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!