România U21 a încheiat la egalitate, scor 0-0, partida contra Irlandei de Nord U21. Meciul a avut loc în cadul rundei a cincea din grupa 8 de calificare la EURO 2021. Echipa pregătită de Mirel Rădoi a rămas în 10 oameni, în minutul 79, atunci când Chindriș a primit al doilea galben și a fost eliminat.
La finalul partidei, căpitanul României U21, Alexandru Pașcanu, a vorbit despre atmosfera de pe Stadionul "The Showgrounds", dar și despre meciul cu irlandezii.
"Un meci foarte dificil, ne așteptam la asta, știam că o să fie o luptă grea. Din păcate nu a vrut să intre mingea în poartă, am avut multe șanse de gol. Nu a fost să fie pentru niciunul dintre noi. Ne pare chiar rău, uite câți oameni au venit și nu am putut să îi facem fericiți. Sperăm ca în meciurile următoare să câștigăm.
În seara asta nu a fost cel mai bun teren, dar nu putem căuta scuze. Au fost mulți oameni alături de noi și le mulțumim.
Când am ieșit pe teren și când am văzut ce e aici mi s-a făcut pielea de găină", a spus Alexandru Pașcanu, la PRO X.
Următorul meci al României U21 este cu Danemarca, liderul grupei 8 din campania de calificare la Campionatul European din 2021.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Foto: Facebook Echipa națională a României
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!