Liderul USR a discutat astăzi cu premierul. Dan Barna i-a spus lui Ludovic Orban că e necesar ca partidele de dreapta să aibă candidat unic la alegerile locale, pentru a o putea învinge pe Gabriela Firea.
Au fost și subiecte legate de pregătirea alegerilor locale și perspectivele de colaborare în acele locuri unde sunt primari PSD de care România trebuie să scape cât mai repede. E important ca în marile orașe unde avem primari PSD să avem un candidat unic al opoziției, am discutat despre el astăzi. Am spus și în această întâlnire că Gabriela Firea poate fi înfrântă, însă e nevoie să avem candidat unic pe București. În perioada următoare vom purta negocieri pentru a găsi cele mai bune mecanisme pentru a găsi acel candidat care să aibă suport în București, a spus Barna, după întrevederea cu Orban.
Liderul USR a precizat că a mai discutat cu premierul și despre alegerea primarilor în două tururi și reprezentarea diasporei în Parlament.
A fost o întâlnire de lucru, în care am vorbit de agenda parlamentară din perioada următoare. Am vorbit despre prioritatea zero pentru alianța USR-PLUS, modificarea legislației electorale pentru a putea avea primari în două tururi. Premierul susține această inițiativă. Am discutat despre peprspectiva anticipatelor și despre realismul acestei alternative. Am vorbit de asemenea despre corecta prezentare a diasporei. Premierul a promis că va susține această inițiativă, de a crește numărul de senatori și deputați pentru diaspora, a conchis Barna.
În cursul zilei de azi, deputatul independent Nicușor Dan a declarat că nu va candida pentru funcția de primar general al Capitalei dacă toate partidele de Opoziție vor susține un alt candidat. „În alte variante, mai vorbim”, a continuat el. USR București a decis susținerea candidaturii lui Nicușor Dan la alegerile locale din 2020.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!