Cofondatorul Apple, Steve Wozniak, a fost spitalizat miercuri în Ciudat de Mexico, a declarat pentru CNN Español o sursă din cadrul organizatorilor World Business Forum (WBF), eveniment la care acesta participa în capitala Mexicului, relatează CNN.
Sursa a precizat că Wozniak, în vârstă de 73 de ani, a fost dus la spital la ora locală 15.00, după ce a leşinat cu câteva minute înainte de participarea sa la eveniment, potrivit News.ro.
Steve Wozniak este geniul tehnologic din spatele primelor computere Apple, care a lucrat alături de Steve Jobs pentru a lansa şi dezvolta compania.
Wozniak, sau "Woz", aşa cum este cunoscut în cercurile din Silicon Valley, a proiectat faimoasele computere Apple I şi Apple II, care au revoluţionat informatica personală şi au impus Apple ca lider de piaţă. Wozniak a fost inginerul tehnic din spatele acestor sisteme, în timp ce Jobs a servit ca vizionar şi expert în marketing. Cei doi au co-fondat Apple, acum cea mai valoroasă companie din lume, în garajul californian al lui Jobs, în 1976.
Steve Jobs a murit în octombrie 2011, la 56 de ani, în urma unui cancer pancreatic.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!