Echipele de căutare americane şi canadiene sunt într-o cursă contracronometru pentru a găsi submarinul turistic dispărut duminică în timp ce se scufunda spre epava Titanicului. Contactul cu micul submersibil, unicat în lume, s-a pierdut după aproximativ o oră şi 45 de minute de la plecare. La bord sunt cinci persoane, între care un miliardar britanic, iar rezervele de oxigen ajung pentru 96 de ore, relatează BBC şi Reuters.
Nave şi avioane americane şi canadiene au căutat luni un submarin dispărut cu mai bine de o zi în urmă în largul coastelor din sud-estul Canadei, în timp ce ducea turişti să exploreze epava Titanicului. Operaţiunea de salvare a continuat şi pe timpul nopţii în mijlocul Atlanticului, dar până în prezent nu există niciun indiciu despre submarin, potrivit News.ro.
Agenţiile guvernamentale, marinele militare ale celor două ţări şi companiile comerciale specializate în scufundări la mare adâncime contribuie la operaţiunea de salvare.
Se estimează că începând de luni după-amiază, cei cinci oameni de la bord mai aveau aproximativ patru zile de oxigen. Printre aceştia se numără şi omul de afaceri şi exploratorul britanic Hamish Harding.
"În momentul de faţă, ne concentrăm pe aducerea în zonă a cât mai multor capacităţi", a declarat într-o conferinţă de presă contraamiralul John Mauger de la Paza de Coastă a SUA.
Cum se desfășoară operațiunile de căutare
Avioane militare, un submarin şi geamanduri sonar au fost folosite până acum în căutarea navei.
Epava Titanicului se află la aproximativ 700 km sud de St John's, Newfoundland, dar misiunea de salvare este condusă din Boston, Massachusetts.
Contraamiralul Mauger a precizat că zona în care au loc căutările este "îndepărtată", ceea ce face ca operaţiunile să fie dificile. La aceasta se adaugă şi faptul că vizibilitatea se pierde rapid sub suprafaţa apei, deoarece lumina nu poate pătrunde prea mult.
Expediţia a pornit în larg vineri, iar prima scufundare a fost stabilită pentru duminică dimineaţa.
Navele şi avioanele americane şi canadiene au împânzit zona aflată la 1.450 km est de Cape Cod, unele dintre ele lansând balize sonar care pot monitoriza până la o adâncime de 3.962 de metri, a explicat luni reporterilor contraamiralul John Mauger, de la Paza de Coastă a SUA.
"Desfăşurăm toate mijloacele disponibile pentru a ne asigura că putem localiza ambarcaţiunea şi salva persoanele aflate la bord", a mai spus el.
Paza de coastă americană a declarat că la bordul submarinului Titan se aflau un pilot şi patru pasageri, iar nava are capacitatea de a sta sub apă timp de 96 de ore, dar nu este clar dacă se afla încă sub apă sau dacă ieşise la suprafaţă şi nu putea comunica, precizează Reuters.
Paza de Coastă americană a precizat anterior pe Twitter că o navă de cercetare aflată la suprafaţă - Polar Prince - a pierdut contactul cu submarinul, numit Titan, la o oră şi 45 de minute după ce a început să se scufunde spre locul unde se află epava Titanicului, duminică dimineaţă.
Pentru a vizita epava Titanicului, pasagerii urcă în Titan, submersibilul de cinci persoane, care are nevoie de două ore pentru a coborî aproximativ 3.800 m până la Titanic.
Polar Prince a efectuat luni seara o căutare la suprafaţă a submarinului. Această navă este folosită pentru a transporta submersibilele la locul epavei şi a fost nava de sprijin în expediţia turistică de duminică.
Ambarcaţiunea dispărută este submersibilul Titan al firmei de turism OceanGate, la bordul căruia a călătorit anul trecut şi jurnalistul David Pogue de la CBS pentru a ajunge la epava Titanicului. El a declarat pentru BBC că atunci când nava de sprijin se află direct deasupra submarinului, se pot trimite mesaje scurte între cele două. În caz contrar, comunicarea prin GPS sau sisteme radio nu este disponibilă, deoarece nu funcţionează sub apă. Pogue spune că, de asemenea, nu este posibil ca cei aflaţi la bordul submarinului să iasă singuri din submersibil, deoarece sunt încuiaţi înăuntru cu şuruburi aplicate din exterior.
Cine se află la bord
În afară de britanicul Hamish Harding, omul de afaceri pakistanez Shahzada Dawood şi fiul său, Suleman, se aflau, de asemenea, la bord, a precizat familia acestora într-un comunicat.
Fiul vitreg al lui Harding a scris pe Facebook că exploratorul a "dispărut pe submarin" şi a cerut "gânduri şi rugăciuni" pentru el. Fiul vitreg a eliminat ulterior postarea, invocând respectul pentru intimitatea familiei.
După ce duminică Harding însuşi postase pe Facebook că se va afla la bordul submarinului, nu au mai existat alte postări din partea sa.
Sumberisbilul Titan, un unicat
Site-ul OceanGate descrie cele trei submersibile pe care le deţine şi doar Titan este capabil să se scufunde la o adâncime suficientă pentru a ajunge la epava Titanicului.
Submersibilul cântăreşte 10.432 kg şi, potrivit site-ului, poate ajunge la adâncimi de până la 4.000 de metri.
Biletele costă 250.000 de dolari pentru o excursie de opt zile care include scufundări la epava aflată la o adâncime de 3.800 m. Compania prezintă călătoria de opt zile cu submersibilul său din fibră de carbon ca fiind "o şansă de a ieşi din viaţa de zi cu zi şi de a descoperi ceva cu adevărat extraordinar".
Duminică, miliardarul Hamish Harding a declarat pe reţelele sociale că este "mândru să anunţe în sfârşit" că se va afla la bordul misiunii către epava Titanicului - dar a adăugat că, din cauza "celei mai grele ierni din Newfoundland din ultimii 40 de ani, această misiune va fi probabil prima şi singura misiune cu echipaj uman către Titanic în 2023". El a scris mai târziu: "Tocmai s-a deschis o fereastră meteo şi vom încerca o scufundare mâine".
Călătoria porneşte din St John's, în Newfoundland, iar fiecare scufundare completă la epavă, inclusiv coborârea şi urcarea, ar dura aproximativ opt ore.
Titanicul fascinează de zeci de ani
Titanicul, care a fost cel mai mare vas al vremii sale, a lovit un aisberg în timpul călătoriei inaugurale de la Southampton la New York în 1912. Din cei 2.200 de pasageri şi membri ai echipajului aflaţi la bord, peste 1.500 au murit. Epava sa a fost explorată pe scară largă de când a fost descoperită în 1985. Este împărţită în două părţi, cu prova şi pupa separate de aproximativ 2.600 de metri. Un câmp imens de resturi înconjoară nava spartă.
Luna trecută, a fost creată prima scanare digitală în mărime naturală a epavei cu ajutorul cartografiei de mare adâncime. Scanarea arată atât scara navei, cât şi unele detalii minuscule, cum ar fi numărul de serie de pe una dintre elice.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!